Povestea diplomatului Ioan Donca, decedat la 85 de ani. A copilărit în Satu Mare și a lucrat sub patru președinți

Diplomatul Ioan Donca, cunoscut pentru cariera în Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. El a copilărit în Satu Mare, precizând că s-a născut ,,într-un colț de lume unde limbile se amestecau ca la târg”. Ulterior a ajuns să lucreze sub patru președinți și să reprezinte România în lume, în funcții de prim-rang.

Născut în 1940, la Satu Mare, oraș prins atunci între frontiere schimbătoare și tensiuni etnice, Donca a crescut într-un univers unde limbile și tradițiile se amestecau la tot pasul: români, maghiari, evrei. Copilăria i-a fost marcată de prieteniile cu micii vecini evrei, de jocurile în idiș și de gesturile mărunte care îl apropiau de comunitatea lor.

,,M-am născut într-un colț de lume în care limbile se amestecau ca la târg: unguri, evrei, români. În Satu Mare, înainte de război, maghiarii erau majoritari. Pe strada mea erau școli evreiești; îi vedeam pe copii învățând alfabetul, iar eu, până pe la zece–unsprezece ani, mă descurcam binișor în idiș. Îndeajuns cât să le spun povești și să intru în jocurile lor. Vineri seara mă duceam adesea să le aprind lumina. În Sabat n-aveau voie, iar mie mi se părea firesc să ajut. Limba maghiară fusese timp de secole limbă oficială; părinții mei au învățat în ungurește. Mama, mai ales, venea dintr-o localitate cu și mai mulți maghiari; de aceea, când eram la post în străinătate, îmi scria scrisori în limba maghiară — românește nu prea știa să scrie”, povestea Ioan Donca.

Orașul copilăriei sale a fost însă și locul unei tragedii: în 1944, aproape 19.000 de evrei din Satu Mare și din împrejurimi au fost adunați în ghetou și deportați la Auschwitz. Această rană colectivă, văzută prin ochii unui copil, l-a învățat poate încă de atunci ce înseamnă fragilitatea unei comunități și importanța conviețuirii.

,,A venit războiul și a rupt totul. Tata, angajat la Banca Românească, a fost ridicat de unguri. A fost dus într-un lagăr de muncă pentru evrei, doi ani și jumătate; mama a fost arestată și ținută în închisoare o vreme. Eu aveam câțiva ani. Vecinii ne-au ocrotit cum au putut. La un moment dat, am fost scoși din oraș și mutați la țară, într-un sat din apropiere, Mădăraș îi zicea. Acolo am prins războiul. Îmi amintesc câteva secvențe: foșnetul fricii, ușile trântite, glasuri care se sting”, spunea Ioan Donca.

Visul lui, modest, fusese să ajungă funcționar la Primărie. Însă destinul l-a dus mai departe: a studiat Dreptul la Cluj, cu bursă, apoi a ajuns la București, unde și-a început cariera diplomatică. Nu a fost atras de politica de partid, dar a muncit enorm, însoțind miniștri în vizite externe și învățând pas cu pas arta negocierii.

,,Eu eram un copil grăbit. M-au dat la școală la șase ani (1946) și am terminat liceul — zece clase pe atunci — la șaisprezece. Visul meu? Să fiu funcționar la Primărie. Poate pentru că eram primul din familie cu liceu și mi se părea o culme de neatins. Nu visam la facultate, cred că nu mă vedeam făcând decât cel mult „fără frecvență”. Dar m-au chemat și mi-au oferit o bursă la Drept, în Cluj”, a mai povestit Ioan Donca.

În timp, a devenit ambasador sub patru președinți: a lucrat cu Nicolae Ceaușescu, a fost trimis de Ion Iliescu la Budapesta, de Emil Constantinescu la Beijing și de Traian Băsescu la Moscova. Pentru Ioan Donca, diplomația a fost mai mult decât o meserie: a fost continuarea firească a copilăriei sale într-un oraș unde diferențele nu despărțeau, ci obligau la dialog.

SURSA: EVZ.RO