Ultima actualizare: azi, 20:35
Locale

Sătmăreanul care conduce ANPC, audiat de DNA! E cercetat pentru abuz în serviciu

Procurorii DNA din Timişoara l-au audiat vineri pe sătmăreanul Sebastan Ioan Hotca, şeful interimar al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și l-au plasat sub control judiciar. De asemenea, la audieri la DNA a fost şi un secretar de stat în Ministerul Economiei care a fost reţinut 24 de ore de anchetatori. Ambii sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu.

,,Procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 19 septembrie 2025, față de inculpații:

– HOTCA SEBASTIAN IOAN, la data faptei și în prezent vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), cu atribuții de președinte, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;

– PAUL ANGHEL-SILVIU, director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru comiterea infracțiunii de șantaj”, se arată în comunicatul DNA.

Sebastian Ioan Hotca a fost numit șef interimar al ANPC în luna iulie, după ce premierul Ilie Bolojan l-a eliberat din funcție pe Cristian Popescu Piedone. Originar din județul Satu Mare, Hotca este funcționar de carieră în cadrul autorității și a mai deținut funcții de conducere în trecut. Este licențiat în științe juridice, specializarea drept, la Universitatea ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și a activat în cadrul Baroului Satu Mare.

10 comentarii

  1. Gore Răspunde

    A face 1 an de pușcărie si scapa

  2. Ghiță Răspunde

    Asta a plecat din Satu Mare că era rupt in cur.Doamna judecator Corina Monea la scos la lumină. În avocat de trei lei.Bravo Bolojane.

  3. Ghiță Răspunde

    Ăsta prin Negresti era ningea.

  4. Ghiță Răspunde

    El este ffgf deștept. Noi suntem proști că nu ieșim în stradă să le r…….prm capurile

    • Prostu Satului Răspunde

      Ho ma! Ca nu suntem barbari. Legea nu o faci tu. Indiferent de ce crezi. Asa-i de cand ii Lumea civilizata. Nu vorbesc de neandertalieni.
      PS
      Ce visezi ma? Razboi civil? Poate o sa-ti moara familia si copiii. O sa fi multumit?

  5. Moartea Grea Răspunde

    No, ne mandrim si noi cu ceva. Ca aude toata tara de noi, dupa tiristul din Germania.
    Oare mai sunteti?

  6. Pop m Răspunde

    Ce zici oșene,torni pe cineva sau mergi la bulău?hai că nu-i greu sa te decizi doar ai sânge potrivit

  7. Vasy Răspunde

    Cum si-a bagat coada Nichiduta….

  8. Ghiță Răspunde

    Se vede că ești prostu satului🤪

  9. Ghiță Răspunde

    Mare ardvocat, n.am ce zice 🐂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.