Ultima actualizare: ieri, 22:05
Locale

Satu Mare: Pensionar plecat la farmacie, întors acasă aproape în comă alcoolică!

Judecătoria Satu Mare a decis astăzi, 26 ianuarie 2026, începerea judecății în cazul unui pensionar din satul Băbășești, județul Satu Mare, care a fost prins conducând cu o alcoolemie uriașă, imediat după ce se întorsese de la farmacie. Testele medicale au arătat o concentrație de 2,98 grame de alcool pur în litru de sânge la prima probă și 2,70 g/l la a doua – valori extrem de ridicate, apropiate de comă alcoolică.

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 19 iunie 2025. Bărbatul, pensionar, a plecat de acasă cu mașina, împreună cu un vecin, pentru a merge la farmacie în comuna Dorolț. După ce și-a cumpărat medicamentele, prietenul său l-a invitat la un bar din sat, unde a consumat o bere de 0,5 litri.

Ulterior, în jurul orei 17:45, s-a urcat din nou la volan și a plecat singur spre casă. După numai 600 de metri parcurși, a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră, care i-a verificat alcoolemia cu aparatul etilotest – acesta a indicat 1,31 mg/l alcool în aerul expirat. Polițiștii l-au dus imediat la spital, unde i s-au prelevat probe biologice, iar rezultatele au confirmat nivelul periculos de alcool în sânge.

Deși a susținut că a consumat doar o bere, concentrația de aproape 3 la mie alcool în sânge sugerează că băuse mult mai mult. În timpul audierilor, bărbatul a recunoscut totul și a spus că regretă ce a făcut.

Nu este la prima abatere. În 2022, i s-a mai suspendat permisul tot pentru alcool la volan. Cu toate acestea, nu figurează cu antecedente penale. Judecătoria Satu Mare a stabilit că toate actele din dosar au fost întocmite corect și a decis începerea procesului.

Bărbatul va fi judecat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă pedepsită de Codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.