O amplă rețea de criminalitate organizată, specializată în spălarea banilor, trafic de droguri și evaziune fiscală, a fost destructurată de autoritățile române și franceze. Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea DIICOT Cluj, au efectuat percheziții și în județul Satu Mare, într-un dosar cu ramificații internaționale.
Satu Mare, punct cheie într-o rețea care a „spălat” 300 de milioane de euro
Potrivit anchetatorilor, din 2018 și până în prezent, patru cetățeni români ar fi format un grup infracțional organizat care a operat inclusiv pe teritoriul județului Satu Mare. Membrii grupării ar fi creat un sistem complex prin care sume uriașe de bani obținute din traficul de droguri au fost „curățate” prin intermediul unor firme fantomă înființate în Franța.
Banii ar fi fost transferați în conturile unor firme controlate de rețea, iar ulterior investiți în bunuri imobile din Satu Mare, Cluj-Napoca și București, pentru a ascunde originea lor ilegală.
Ce s-a descoperit în timpul perchezițiilor
În urma perchezițiilor făcute la Satu Mare și în alte locații, polițiștii au găsit:
- peste 23.000 de euro în numerar,
- 65.700 de euro suspectați a fi falsificați,
- bijuterii și ceasuri de lux,
- documente, laptopuri și alte probe importante.
Arestări și acțiuni internaționale
Autoritățile din România au emis mandate europene de arestare pentru patru dintre suspecți, arestați preventiv pe 4 februarie de instanțele din Oradea și București.
Totodată, în Franța, au fost desfășurate 15 percheziții și au fost arestate 9 persoane care făceau parte din aceeași rețea.
Ancheta este susținută de EUROJUST și EUROPOL, în cadrul unei Echipe Comune de Anchetă formate în 2025, care vizează o rețea europeană de spălare a banilor.


Apă de ploaie!!!! Nume firmă !
Plevusca.plevusca.Asta aratati voi ca realizare woooow?Mizilicuri.Dupa ce au functionat zeci de ani facand ce voiau ei sub umbra ocrotitoare a autoritatilor care trebuiau sa-i salte de mult,acum veniti cu aceste firimituri si va bateti in piept ca ati rezolvat un caz!!Rusine ma,rusine sa va fie.Aratati ce?Ca sunteti slabi sau ca sunteti mana in mana cu ei?Si-au mutat cuibul in alta parte si probabil isi continua activitatile neconturbati de nimeni facand totul pentru bani.Droguri care distrug vieti,familii societatea in sine.Pacat ca se intervine doar sporadic si la un nivel de cateva zeci de mii de euro cand stie toata lumea ca sumele,,de lucru””sunt de domeniul sutelor sau al milioanelor de euro.