Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod Portocaliu pentru județul Satu Mare, valabilă în intervalul 2 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 03:00.
Ce fenomene sunt prognozate
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei, Dobrogea, precum și în nordul, centrul și estul Munteniei, meteorologii anunță perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestate prin averse torențiale, vijelii puternice cu rafale de 70-90 km/h, izolat chiar peste 100 km/h, grindină de dimensiuni medii și posibil mari, între 2 și 4 centimetri, precum și frecvente descărcări electrice.
În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi între 25 și 40 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 50-60 l/mp.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările care nu sunt absolut necesare pe durata manifestării fenomenelor, să întrerupă activitățile din aer liber și să se adăpostească în spații sigure.

O poză mai înspăimântătoare nu se poate???