Ultima actualizare: azi, 22:11
Locale

Vinurile din judeţ vor apărea sub indicaţia geografică Dealurile Sătmarului

vita de vie2Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că a început deja discuţii şi întâlniri cu reprezentanţii  Ministerului Agriculturii şi producătorii de vin din judeţ în vederea înfiinţării zonei de indicaţie geografică Dealurile Sătmarului.

În momentul de faţă indicaţia geografică este diferită, în funcţie de o arondare care a făcut-o Ministerul Agriculturii, destul de haotic, cândva demult. Există Dealurile Crişanei, încă o indicaţie geografică ce ţine de Sălaj. Acum lucrăm pe acest subiect, suntem destul de avansaţi, am avut discuţii cu Ministerul Agriculturii, cred că se va întâmpla destul de repede. Facem acum demersuri la Ministerul Agriculturii ca să avem sub indicaţia geografică Dealurile Sătmarului. Să nu fie vinurile sub indicaţia Dealurile Sălajului, Dealurile Crişanei, cum este în momentul de faţă. Mi se pare aberant să fie Halmeu de Crişana, e aiurea să fie Oraşu Nou de Sălaj. Vrem ca totul să meargă prin indicaţia geografică Dealurile Sătmarului şi pe urmă denumirea de origine controlată să fie Dealurile Sătmarului“, a spus Ştef.

Președintele CJ a mai afirmat că următorul pas va fi înființarea unei podgorii la nivelul județului.

Următorul nivel este să autorizăm tot judeţul şi toţi producătorii de vin în statul de podgoria Judeţul Satu Mare”, a mai spus Ştef.

În judeţ sunt peste 1000 de ha de viţă de vie. 

Un comentariu

  1. Cocojumbo Răspunde

    Ia te uita si la Zdreanta cel cu ochii de faianta….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.