Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Polițiștii au prins șapte bișnițari în Piața Mare. Vezi câți bani au confiscat

bisnita valutaPoliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Satu Mare au organizat joi, 14 noiembrie, ample acţiuni pentru prevenirea si combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală. Au fost întocmite 7 dosare penale, aplicate contravenţii în valoare de peste 3.000 de lei şi confiscate sume de bani şi bunuri.

 S-a acţionat cu precădere în zona Pieţei de Alimente nr. 1 din municipiu, locaţie în care diferite persoane fizice efectuează schimburi ilegale de valută. Au fost conduse la sediul Poliţiei şi anchetate 7 asemenea persoane, pe numele cărora s-au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. 

Totodată, în cadrul acestor acţiuni, au fost indisponibilizate sume de bani: 30.000 lei, peste 600 de euro şi 300 lire. Au mai fost aplicate sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii 12/1990, în cuantum de 3.000 de lei şi au fost confiscate bunuri şi valori ce au depăşit suma de 1.500 lei.

Asemenea acţiuni vor continua la Satu Mare, combaterea schimburilor ilegale de valută şi a evaziunii fiscale constituind un obiectiv prioritar pentru poliţiştii de investigare a fraudelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.