Ultima actualizare: azi, 14:45
Locale

Un biciclist a intrat în intersecție și s-a oprit direct într-o mașină. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a ajuns la spital

Un biciclist a intrat în intersecție și s-a oprit direct într-o mașină. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a ajuns la spital. Accidentul s-a produs luni, 10 august, în Odoreu.

Ce spune poliția:

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția străzilor Mărtinești și Republicii, din localitatea Odoreu.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 71 de ani, din localitatea Odoreu, care se deplasa pe o bicicletă, ajuns la intersecția străzii Mărtinești cu Republicii, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Stop” și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula regulamentar pe drumul prioritar, condus de către o femeie de 41 de ani, din aceeași localitate.

În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, precum și pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.