Ultima actualizare: azi, 13:03
Locale

Clădire nouă și modernă pentru elevii Școlii „Grigore Moisil”. Inaugurarea are loc luni

Noul corp de clădire al Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” din municipiul Satu Mare va fi inaugurat luni, 31 august, în cadrul unui eveniment programat de la ora 12:00, la sediul unității de învățământ de pe strada Mileniului nr. 1. La inaugurare va participa și primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Evenimentul va marca deschiderea oficială a noii clădiri, realizată în cadrul unității de învățământ, cu puțin timp înainte de începerea noului an școlar.

Noul corp al Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” va completa spațiile existente și va fi pus la dispoziția elevilor și cadrelor didactice odată cu deschiderea oficială. Vor exista opt săli de clasă noi într-o clădire modernă și funcțională dotată cu mobilier școlar modern. Investiția la Școala gimnazială ”Grigore Moisil” se ridică la aproape 7 milioane de lei.

 

Un comentariu

  1. Beny Kira Răspunde

    Este meritul lui Adrian Cozma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.