Dosarul „Masă Sănătoasă” din Socond: 48.000 de meniuri facturate, dar nelivrate copiilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus, pe 28 septembrie 2026, controlul judiciar pentru patru inculpați: un primar, un director de școală, un director adjunct și administratorul unei societăți comerciale. Ancheta vizează un mecanism de raportare nereală a prezenței elevilor, folosit între septembrie 2022 și iunie 2026 la școlile din Socond și Stâna. Dosarul penal vizează infracțiuni de fals, obținere ilegală de fonduri și delapidare. Pe lângă controlul judiciar, inculpaților li s-a interzis exercitarea profesiei în cadrul căreia s-au comis faptele.
Potrivit Parchetului, la Școala Gimnazială Socond și Școala Gimnazială Stâna, în implementarea Programelor Naționale Pilot „Masă Caldă” și „Masă Sănătoasă”, ar fi existat un mecanism unitar și repetitiv. Acesta a constat în raportarea nereală a prezenței elevilor și în menținerea artificială în evidențele școlare a unor copii care nu frecventau efectiv cursurile. Scopul era obținerea din fonduri publice a contravalorii unui număr de meniuri mai mare decât cel corespunzător elevilor prezenți.
Procurorii precizează că nu a fost vorba despre întocmirea izolată a unor acte false. Aceeași informație nereală despre numărul de beneficiari și de meniuri ar fi fost creată, validată, transmisă și preluată succesiv, atât la nivelul școlilor, cât și de firma furnizoare. Astfel, documentele s-ar fi susținut reciproc și ar fi dat aparență de realitate cantităților facturate și sumelor cerute la decontare.
Din probele administrate până în prezent rezultă că suma obținută necuvenit este de 751.435,468 lei, corespunzătoare a 48.192 de meniuri facturate, dar nelivrate copiilor.
Ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare:
La data de 28.09.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de patru inculpaţi, având calitatea de primar, director de şcoală, director adjunct de şcoală şi administrator al unei sociatăţi comerciale, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea mai multor infracţiuni de fals, obţinere ilegală de fonduri şi delapidare. În cadrul măsurii controlului judiciar a fost instituită ca măsură şi interdicţia exercitării profesiei în exercitarea căreia s-a săvârşit faptele.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat existenţa, în perioada septembrie 2022 – iunie 2026, a unui mecanism unitar și repetitiv derulat în legătură cu implementarea Programelor Naționale Pilot „Masă Caldă”/„Masă Sănătoasă” la Școala Gimnazială Socond și Școala Gimnazială Stâna, de raportare nereală a prezenței elevilor și de menținere artificială în evidențele școlare a unor elevi care nu frecventau în mod efectiv cursurile, mecanism având ca finalitate obținerea din fonduri publice a contravalorii unui număr de meniuri superior celui corespunzător beneficiarilor efectiv prezenți și meniurilor care se impuneau a fi efectiv livrate.
Mecanismul nu s-a limitat la întocmirea izolată a unor înscrisuri cu conținut nereal, ci a presupus crearea, validarea, transmiterea și preluarea succesivă a aceleiași informații nereale referitoare la numărul beneficiarilor și al meniurilor, în documentele întocmite atât la nivelul unității de învățământ, cât și de societatea furnizoare, astfel încât documentele rezultate să se susțină reciproc și să confere aparență de realitate cantităților facturate și sumelor solicitate la decontare.
Potrivit probatoriului administrat, finalitatea mecanismului a constat în obținerea necuvenită a sumei totale de 751.435,468 lei, corespunzătoare unui număr de 48.192 meniuri facturate, dar nelivrate beneficiarilor/copiilor.
Cercetările sunt in desfăşurare iar administrarea probelor va contribui la clarificarea situaţiei de fapt şi a contribuţiei fiecărei persoane implicate, urmând ca, atunci când împrejurările vor permite, să oferim detalii suplimentare.
Urmărirea penală este efectuată în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare.
Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie şi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Sursa: Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

Cozma, acum sa faci galagie! Acuma stai pitit ca porcu-n cucuruz?
Eu zic ca sovinistul de Kereskényi e de vina.
Daaa. Și încălzirea globală. 😂 Cum am zis mai devreme cam așa dai artistic cu mucii-n fasole. La cât s-a afișat pe lângă primarul de Socond și asta nu o dată e un șut sănătos în fund.
‘poi nu a stiut ca unde da, si unde crapa? Hai sa fim seriosi.