Luca Niculescu a fost desemnat, luni seara, de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru al României. Fost jurnalist, ambasador al României în Franța și actual secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Niculescu are o carieră de peste trei decenii în presă și diplomație.
Luca Niculescu s-a născut la 25 aprilie 1971, la București. Are 55 de ani și a absolvit, în anul 1995, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Un an mai târziu, în 1996, a obținut un master în Jurnalism European la Centrul Universitar pentru Jurnalism din Strasbourg, Franța.
Peste două decenii în presă
Cariera lui Luca Niculescu a început în jurnalism. În 1992, pe când era încă student, a început să lucreze la Radio Delta, postul care avea să devină ulterior RFI România. A trecut prin mai multe etape ale meseriei, de la reporter și redactor până la realizator de emisiuni, iar din anul 2000 a devenit redactor-șef al RFI România.
De-a lungul anilor, a realizat și moderat emisiuni pe teme politice și internaționale la mai multe posturi de televiziune. A prezentat „Afaceri externe” la The Money Channel, iar între 2007 și 2012 a moderat la TVR1 emisiuni precum „Arena publică”, „Europa ne privește” și „Fără frontiere”. Din 2012 a realizat la Digi24 emisiunile „Imparțial” și „Pașaport diplomatic”.
În paralel, Luca Niculescu a fost corespondent permanent în România pentru mai multe instituții media din Franța, printre care France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul „Libération”. A semnat, de asemenea, timp de mai mulți ani o rubrică în publicația „Dilema Veche”.
Din presă, direct în diplomație
În anul 2016, Luca Niculescu a părăsit jurnalismul și a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Franța. A fost acreditat, de asemenea, în Principatul Monaco și Principatul Andorra. A ocupat aceste funcții până în anul 2022.
În perioada în care a fost ambasador la Paris, a reprezentat România și în relația cu organizațiile internaționale cu sediul în capitala Franței, printre care Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei.
Între 2019 și 2022 a fost și președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța.
Omul care coordonează aderarea României la OCDE
După încheierea mandatului de ambasador, Luca Niculescu a fost numit, în septembrie 2022, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE.
În această calitate, el a coordonat procesul tehnic și diplomatic prin care România urmărește să devină membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, una dintre principalele organizații economice internaționale.
Numele lui Luca Niculescu fusese vehiculat în ultimele luni atât pentru conducerea Ministerului Afacerilor Externe, cât și pentru funcția de prim-ministru. În luna septembrie, acesta era deja prezentat drept una dintre variantele de premier independent luate în calcul de președintele Nicușor Dan.
Distincții primite
De-a lungul carierei sale, Luca Niculescu a primit mai multe distincții. Printre acestea se numără Legiunea de Onoare a Franței în grad de Comandor și Ordinul Artelor și Literelor în grad de Comandor, acordat de Ministerul francez al Culturii. A primit și Crucea Regală a României.
În anul 2010 a fost desemnat „Jurnalistul european al anului” de Institutul European din România, iar în 2008 și 2011 a primit premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru cel mai bun talk-show.

Mno…