Ultima actualizare: azi, 16:06
Locale

Accident provocat de un șofer de 72 de ani, în județul Satu Mare. Bărbatul, la spital în urma impactului

Accident provocat de un șofer de 72 de ani, în județul Satu Mare. Bărbatul a ajuns la spital în urma impactului.

Ce spune poliția:

La data de 16 octombrie, la ora 15:50, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 19, în localitatea Botiz.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 72 de ani, din localitatea Certeze, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de un autoturism care circula în fața sa, condus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Carei, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, conducătorul auto de 72 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.