Ultima actualizare: azi, 21:36
Naţionale

Ilie Bolojan, bilanț la final de mandat: „Dacă nu am fi început o reformă, ar fi urmat o criză care ar fi lovit țara întreagă”

Premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat luni seara, 19 octombrie, bilanțul mandatului său, susținând că reformele începute au evitat o criză economică majoră. Acesta a apărat măsurile de austeritate, inclusiv majorarea TVA, și a afirmat că reducerea deficitului bugetar era urgentă.

„Dacă nu am fi început o reformă ordonată, ar fi urmat o criză care ar fi lovit ţara întreagă şi fiecare familie ar fi simţit puternic acest lucru”, a declarat Ilie Bolojan, care a recunoscut că măsurile adoptate au afectat nivelul de trai al românilor.

În bilanțul prezentat, premierul interimar a afirmat că investițiile au crescut de la 82 la 107 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile de personal au scăzut cu 4,3 miliarde de lei în primele opt luni din 2026. El a susținut, de asemenea, că PNRR a fost renegociat și repus în mișcare, după ce fusese blocat și întârziat.

Bolojan i-a acuzat pe foștii parteneri de guvernare de la PSD că au sabotat Guvernul și au întârziat reforme importante, inclusiv reforma administrației publice. Printre măsurile asumate de cabinetul său a enumerat reforma pensiilor magistraților, reducerea risipei din instituțiile publice și deblocarea investițiilor din energie.

Premierul interimar a avertizat că viitorul guvern va trebui să gestioneze în continuare probleme structurale, precum restanțele la plata compensării facturilor la energie, dezechilibrele din sistemul de sănătate, supracontractarea investițiilor și pierderile companiilor de stat.

La final, Bolojan a afirmat că pleacă din funcție cu sentimentul că și-a făcut datoria, recunoscând totodată că unele lucruri ar fi putut fi făcute mai bine. El a avertizat că revenirea la vechile practici de guvernare ar putea readuce România în dificultăți economice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.