Ultima actualizare: azi, 01:23
Locale

Sute de copii la spectacolul PSD ”Darurile Moșului”

Darurile Mosului, PSD Satu Mare (10)PSD Satu Mare a organizat astăzi, 3 decembrie, spectacolul ”Darurile Moșului” la care au participat numeroși copii.

La spectacol au fost prezenți membrii marcanți ai filialei județene a PSD Satu Mare, printre ei numărându-se Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare, Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești Oaș, precum și aleșii locali ai partidului. De asemenea, la eveniment a fost prezent și prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram.

În cadrul spectacolului au cântat artiști locali, printre care Petrică Mureșan, Ansamblul Cununița Năzdrăvană, Ansamblul de copii Sânzienele din Negrești Oaș, grupurile de folk Azur și Miraj din Tășnad, Tincuța Fernea, Varga Rafaelo, Giorgiana Avorniciții, iar Kiss Bertalan împreună cu Ilies Dalma au realizat câteva demonstrații de dans modern.

Organizatorii au marcat ziua de 3 decembrie, ziua persoanelor cu dizabilități, iar în cadrul unui moment festiv, au colindat un grup de fete de la Casa de tip familial ”Alexandra” din Amați, iar Gabriela din Centrul de Îngrijire și Asistență ”O viață nouă” din Satu Mare, a interpretat un cântec la pian.

Momentul culminat al spectacolului a fost sosirea lui Moș Crăciun, care a acceptat invitația de a fi prezent mai repede alături de copii, dăruindu-le minunate cadouri.

3 comentarii

  1. flacara violeta Răspunde

    precis sunt copiii celor din usl. Cand am vazut poza m-am cutremurat,crezand ca este o poza de dinainte de ’89 . Ma intreb, parintii acestor copii sunt deacord ca copiii lor sa apara in poze comuniste? Acest psd(usl) ce viitor asigura acestor copii? Ce alternativa au acesti copii? Acesta era cadoul cel mult asteptat,un viitor sigur,locuri de munca pt. parinti,sprijinirea mediului privat(taxe ,impozite decente),pensii marite pt. bunici(asa cum au promis)! Acesta era cel mai VALOROS cadou de sarbatori. Pana una alta este un populism ieftin, praf in ochii parintilor,un mod de a mai indulcii viata acra in care ne zbatem!

  2. anticomunist Răspunde

    …acesti vor fi viitorii rosii ai satmarului? Eu cred ca nu ,deoarece pana atunci psd(usl)v-a fi istorie neagra!!!

  3. caso Răspunde

    Cum vad, dupa poze, primul rand e ocupat de miliardarii judetului.
    Iar cravata rosie imi da o senzatie de DEJAVU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.