Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Bătăi și amenințări în prima zi a anului 2014

amenintatÎn data de 01.01.2014, la orele 19:30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, de către R. Irina de 41 ani, din comuna Păuliș, sat Băratca, judeţul Arad, despre faptul că, la orele  16:00, aflându-se la domiciliul mamei sale din localitatea Racova, comuna Supur, a fost agresată fizic de către concubinul său M. Augustin, domiciliat în Racova.

La faţa locului s-au deplasat lucrători din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tăşnad, împreună cu subofiţeri din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Beltiug, care au constatat că victima a fost lovită de către M. Augustin, de 51 ani cu pumnii şi palmele, respectiv amenințată cu acte de violență. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi ameninţare.

La data de 01.01.2014, orele 18:55, lucrătorii patrulei de ordine și siguranță publică din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tăşnad au fost sesizaţi prin Serviciul Apeluri de Urgență 112 de către B. Attila, de 26 ani, din comuna Pir, județul Satu Mare, despre faptul că, în jurul orei 18:30 aflându-se la domiciliu, a fost strigat la poartă de către consăteanul G. Gabriel, de 21 ani, iar în momentul în care s-a apropiat, a fost lovit de către acesta cu pumnul în faţă fără motiv.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În data de 01.01.2014, la orele 16:00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tășnad a fost sesizată prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, de către J. Gabriela de 42 ani, din comuna Săcăşeni, judeţul Satu Mare, despre faptul că la orele 16:00, aflându-se la domiciliu, a fost ameninţată cu acte de violenţă de către fostul soţ T. Iosif de 53 ani, domiciliat în aceeași localitate, care a pătruns fără drept în şura din curtea locuinţei susnumitei şi a refuzat să o părăsească la cererea acesteia.

La faţa locului s-au deplasat lucrători din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tăşnad, împreună cu subofiţeri din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Beltiug, care au constatat că cele sesizate se confirmă. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ameninţare şi violare de domiciliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.