Ultima actualizare: azi, 08:00
Locale

Jandarmii au prezentat condiţiile în care pot fi organizate protestele

Dialog social (4)În sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ Satu Mare a avut loc astăzi o sesiune de comunicări organizată în cadrul Comisiei  de Dialog Social de către Jandarmeria Satu Mare în parteneriat cu Instituţia Prefectului Satu Mare. Activitatea a fost organizată în etapa de dialog social a campaniei “Jandarmeria pe înţelesul tuturor ”.

          Întâlnirea a fost prezidată de prefectul dr. Eugeniu Avram şi colonelul Leucuţa Radu, adjunct al Inspectorului Şef al Jandarmeriei Satu Mare şi la aceasta au participat reprezentanţii instituţiilor deconcentrate şi ale principalelor asociaţii patronale şi sindicale de la nivel judeţean şi cadre ale Jandarmeriei Satu Mare.

Împreună cu juristul instituţiei, lt. col Popa Ovidiu, Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei cpt. Lucuţ Camelia şi ofiţerul specialist Ordine Publică şi Negociator, lt.col Vlad Gheorghe, toţi cei prezenţi au dezbătut aspecte referitoare la prevederile legale care reglementează modul de desfăşurare a manifestărilor publice. Totodată  colonelul Leucuţa Radu, adjunct al Inspectorului Şef al Jandarmeriei Satu Mare a vorbit despre posibilitatea modificării Legii nr 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, solicitând celor prezenţi propuneri de modificare.

Au fost aduse în discuţie drepturile de care beneficiază participanţii şi organizatorii manifestărilor publice pe de o parte, iar pe de altă parte  au fost reliefate  obligaţiile corelative ale acestora.

          Sesiunea a fost un dialog constructiv între toţi cei prezenţi, subiectele abordate fiind strâns legate de la necesitatea respectării legislaţiei în vigoare referitoare la manifestările publice  a drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.