Venirea primăverii trebuie să fie un motiv de sărbătoare şi pentru doamnele aflate la vârsta senectuţii. Cu acest gând au pornit reprezentanţii Poliţiei la întâlnirea cu doamnele pensionare care frecventează Centrul de Zi Speranţa din Satu Mare, o vizită surpriză desfăşurată în data de 6 martie 2014.
Cele peste 30 de doamne prezente joi la activităţile obişnuite ale Centrului au fost felicitate de poliţişti, care le-au oferit flori şi mici atenţii, în preajma Zilei Femeii, asigurându-le de toată consideraţia ce le-o poartă, în calitate de femei, bunici, soţii, dar şi membre active ale societăţii.
Întâlnirea poliţiştilor din cadrul formaţiunilor de prevenire şi proximitate cu pensionarele a coincis cu un moment aşteptat de această dată, respectiv cu vizita unui grup de elevi ai Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu, care studiază coafura şi manichiura, veniţi să le pregătească pe doamne, dar şi pe domni pentru petrecerea de 8 martie ce urma să aibă loc în aceeaşi zi.
Dubla întâlnire le-a adus tuturor doamnelor o mare bucurie, cât şi încrederea că sunt importante pentru societate.
La multi ani tuturor doamnelor!
La multi ani! si doamnelor in uniforma din Politia SM si tuturor doamnelor din municipiul si judetul Satu Mare ! O primavara frumoasa, cu sperante de bine reinnoite!…
Felicitari politistilor satmareni pentru gestul sensibil si frumos!…