IPJ Satu Mare e emis următorul comunicat cu privire la tablourile găsite în locuința unui bărbat din Doba.
Comunicat de presă
Un bărbat din localitatea Doba a fost prins de către poliţiştii sătmăreni în timp ce transporta cu un autoturism mai multe bunuri.
Poliţiştii Secţiei 7 Carei, cu sprijinul de specialitate DIPI şi în cooperare cu poliţiştii Serviciului Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Biroului de Investigaţii Criminale Carei au reuşit identificarea în trafic în apropierea localităţii Dacia a lui Gheorghe P., de 47 ani, care transporta cu un autoturism marca Ford Mawerik, 15 tablouri, lăzi din lemn tip zestre şi articole artizanale, fără a deţine documente legale care să ateste provenienţa.
Ulterior la domiciliul acestuia , în urma percheziţiei efectuate au mai fost descoperite un număr de 629 de tablouri, de diferite dimensiuni, fiind susceptibile a face parte din patrimonial cultural naţional al României şi a altor state din Uniunea Europeană. Unele dintre acestea ar proveni din infracţiuni de furt.
Tablourile au fost ridicate în vederea stabilirii provenienţei şi a expertizării acestora, fiind depuse într-o instituţie specializată pentru conservare.
Cercetările în cauză se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
La finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale care se impun.
Ora: 11:40 – Sute de tablouri suspecte, unele semnate de mari pictori, au fost ridicate de poliţiştii şi procurorii sătmăreni de la un bărbat din localitatea Dacia, comuna Doba.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, ar fi vorba despre aproximativ 800 de tablouri, unele dintre ele fiind depozitate temporar la Castelul din Carei, Poliţia neavând un spaţiu adecvat în care să le ţină până la finalizarea anchetei. Deocamdată nu se ştie dacă sunt tablouri originale sau copii, printre ele aflându-se unele semnate de mari pictori, precum Monet, Manet sau Matisse. Dacă tablourile marilor pictori sunt originale acestea ar putea valora milioane de euro. Anchetatorii nu au reuşit încă să stabilească ce făcea bărbatul cu atâtea tablouri într-o mică localitate de pe frontiera cu Ungaria, suspiciunile fiind foarte multe. Este greu de crezut că un iubitor de artă ar investi milioane de euro în tablouri celebre şi să nu aibă măsuri speciale de securitate.
Urmează ca după efectuarea unor expertize să se stabilească dacă acestea sunt originale sau copii.
Ancheta este coordonată de Parchetul Satu Mare. Deocamdată nu au fost făcute publice date din dosar.
Cine a facut aceste informatii publice, in faza de cercetare !!!! TREBUIE ARESTAT !!!!!
Bărbatul asta nu putea fi întrebat nimic? Sute de tablouri? Dar cate camere are?
Mda, trebuia luat pe sus inainte sa apuce sa decoreze, prin donatii, anumite birouri din sediul Politiei Carei. Captura era mult mai mare… .
🙂 poate si cei de la doisiunsfert Satu Mare s-ar fi amuzat vineri dimineata vazand cu cata graba erau scoase doua Moneth-uri dintr-un birou din sediul Politiei Carei, de la etajul unu, parca primul in fata, cum urci scarile…
Si al doilea Monet (moneth cred ca este ceva legat de monede, euro, etc.)?? La etajul 2 al IPJ, la cel care ar trebui sa “supervizeze” inclusiv nasterile, botezurile, nuntile si inmormantarile??
Nu, la etajul 4 al IPJ.