La sediul Primăriei municipiului Satu Marea a avut loc astăzi semnarea contractului ”Zonarea, contorizarea și monitorizarea presiunii în orașele Satu Mare, Carei, Negrești Oaș și Tășnad”, fiind cel de-al unsprezecelea contract de lucrări semnat în cadrul programului de investiții ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Satu Mare”, proiect cofinanțat din Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, Axa Prioritară 1.
Contractul are o valoare totală de 3.638.628,61 lei, fără TVA și va fi implementat de către compania S.C ELSACO ENGINEERING S.R.L., câștigătoarea licitației internaționale.
Obiectivul contractului presupune dezvoltarea unui sistem de detectare a pierderilor în rețelele de apă prin zonarea orașelor implicate în proiect, astfel încât să poată fi măsurate și monitorizate cantitățile de apă distribuite în fiecare zonă.
Lucrările constau în crearea unor zone prin programul de modelare hidraulică și delimitarea acestora pe teren prin închiderea totală a unor vane existente pe rețeaua de distribuție. De asemenea, realizarea unor cămine de contorizare și monitorizare dotate cu echipamente specifice (debitmetre, senzori de presiune și echipamente de transmitere a datelor la distanță) și montarea unor senzori de presiune în cămine existente pe rețeaua de distribuție.
Potrivit directorului Apaserv Satu Mare, Dan Stegerean, disconfortul pe care îl vor crea lucrările nu vor afecta locuitorii zonali atâta timp cât colaborarea dintre Apaserv și constructor va fi una bună.
”Vor fi unele situații în care se va întrerupe apa, dar nu în totalitate, și devieri și scăderi de presiune pe durata implementării proiectului. Dar dacă colaborarea între noi, companie și constructor, va fi foarte bună, și trebuie să fie, aceste elemente care creează disconfort vor fi aproape în totalitate eliminate”, a declarat Dan Stegerean.
Perioada de derulare a contractului este de 9 luni la care se va adăuga o perioadă de notificare a defectelor de 12 luni.
Ce pacat dl pimarCoica Costel Dorel a pierdut procesul la curtea de apel Oradea cu A,N,I si are sanse reale sa i se anuleze mandatul.stp joc pt el,sarmanul .
Ceva de genu Eon , fac ce vreau daca nu va place SIKTIR !BRAVO STEJERICA Betivica SI GASCA. Satmarenii vor vedea mai tarziu!!!!! Ca si Florisal!
….acest “BETIV DE APA TARE”,si gasca lui de mafiotti va plati scump serviciile aduse protectorilor…. iar VERISOARA….PIC…PIC..PIIIICCCC.PIIIICCCCCC……?
Domnule director Dan Stegerean, luati masuri ca facturile sa poata fi platite si prin Internet Banking, nu doar la bancomate sau agentii. Sunteti singura societate care faceti exceptie.
cum sa incaseze prin interne banking facturile knd stejerean dan are nevoie d bani sa plateasca cheltuielile nevestei
sa fak dna un control la aceasta companie sa vvada cum si p c s duc bani nosti
hot mai mare k asta nu n trebe la conducerea unei compani de genu asta flamind d bani a fost shi a ramine mirare ca i sustzinut de om ca shi domn coica
pt bani face orishic
stejerean egal foame d bani
are dreptate ianika
oare ce ar spune domnul primar sa afle ca acest director stejeran ia bani dinainte de la oameni ca sa le rezoalve joburi in apaservul nostru ca doara apaservul este a nostru a locuitorilor din tot judetu
jos mafia apaserv
da de marirea de pret de 13% la pretul apei nu zice nimeni nimic?