Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

3 zile, 2 scene şi o experienţă de neuitat: asta promite Plopstock anul acesta!

AfisPlopstockPlopstock este un festival de muzică, născut în inima oraşului Satu Mare, care se va desfăşura în perioada 21-23 August. Apărut în 2010 ca şi o nebunie frumoasă la iniţiativa unor tineri, fără pretenţii sau vise mari, a ajuns la a cincea ediţie, devenind un brand local în continuă creştere.

Anul acesta festivalul vine cu un line-up echilibrat, aducând reprezentanţi ai tuturor genurilor muzicale, de la rock la reggae, funk sau electro. Printre numele mari ale festivalului se numără Subcarpaţi, Basska, Riddim Colony, Dirty Shirt, Shiver, sau Viţa de Vie.

Am fost inspiraţi de reacţiile pozitive din anii trecuţi şi am decis ca anul acesta să oferim mai multă muzică bună, mai multe zile de distracţie şi mai multe puncte de atracţie. Deoarece unul din obiectivele noastre este să readucem Satu Mare pe harta festivalurilor din România, am creat Plopstock Village, zonă care va oferi posibilitate de campare pentru participanţii din alte oraşe şi va găzdui cea de-a doua scenă, Dance Stage.” declară unul dintre organizatori.

Plopstock este construit la umbra unor plopi, de unde şi numele. Frumuseţea acestui festival se datorează în mare parte faptului că zona este amenajată de voluntari tineri, iar decoraţiile şi design-ul sunt făcute în mare parte din materiale reciclabile, promovându-se astfel spiritul ecologic. Totodată, locaţia, deşi centrală, este nefolosită, prinzând viaţă doar în zilele de festival.

Evenimentul încurajează o atmosferă hippie, relaxantă şi departe de grijile cotidiene, prin decoraţii inedite, muzică live şi diferite activităţi. Spre deosebire de ediţiile precedente, anul acesta vine cu un strop de cultură urbană adăugând un mini skate/bmx park şi un teren de streetball. De asemenea, cei care vin la festival se vor bucura de o zonă de relaxare, “Chill-zone”, acompaniată de jam session-urile tinerilor muzicieni de pe o scenă special dedicată.

Pe scurt, unicitatea lui, entuziasmul organizatorilor și faptul că este cu intrare liberă pentru toată lumea, fac Plopstock un eveniment pe care trebuie să-l aveți în calendarul verii.

Pentru mai multe detalii:

www.facebook.com/festivalplopstock

 

Festivalul are ca sponsori principali Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Ciuc Live Music iar ca parteneri logistici Direcția Județeană de Sport și Tineret Satu Mare. 

Un comentariu

  1. Ramona Kurtinecz Răspunde

    .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.