Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Mini poligon de tragere pentru copiii de la Tabăra din Mărtinești

DSCN4362Jandarmii sătmăreni au răspuns astăzi invitaţiei  doamnelor profesoare Laura Orăşteanu, Felicia Polgar şi Orsolya Polgar, coordonatoarele Taberei din Mărtineşti,  şi au  desfăşurat activităţi preventiv informative şi recreative pentru cei 50 de copii prezenţi în tabără.

Totul a debutat cu  partea teoretică, unde purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, cpt Camelia Lucuţ a explicat copiilor pe înţelesul acestora misiunile Jandarmeriei,  rolul pe care îl are Jandarmeria în general şi instituţia Jandarmeriei Sătmărene în special, în respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Apoi a fost menţionat aportul pe care instituţia îl aduce la menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesare bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene, dar şi modul activ în care aceasta se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

 După ce au fost prezentate tipurile de misiuni pe care Jandarmeria le îndeplineşte pentru siguranţa şi în folosul cetăţeanului, copiii  au putut asista la partea practică, unde jandarmii i-au făcut pe copii să se simtă jandarmi pentru câteva ore.

Exerciţii tactice şi de autoapărare prezentate de plt. maj. Diheneş Nicolae şi  sg. maj Şugar Anrei sub comanda slt. Chizbăian Vlad au fost foarte apreciate de copii, aceştia dorindu-şi să se simtă şi ei pe rând atât jandarmi, cât şi infractori.

Plt. maj. Petran Cristian le-a explicat copiilor cum se foloseşte trusa criminalistică şi modul de amprentare. După ce şi-au luat amprentele, copiii s-au orientat către ateliere de lucru oragnizate, unde au fost  informaţi de plt. maj.  Bărbos Stelian asupra ţinuta jandarmilor, materialelor specifice din dotare şi armamentul uşor din dotarea institutiei.

 După ce au văzut modul de funcţionare şi de întrebuinţare, copiii au putut să  manipuleze toate materialele şi armele expuse şi să se fotografieze cu acestea.

 Mini poligonul de tragere, organizat de jandarmi a fost foarte apreciat de cei mari, aceştia putând să–şi testeze precizia şi abilităţile manipulând  armele air soft.

 Fiindcă tabăra se organizează în fiecare an, copiii şi coordonatorii acestora au reînnoit invitaţia jandarmilor şi pentru ediţia urmărtoare, apreciind activitatea, ca fiind foarte reuşită.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

Un comentariu

  1. satmarean.... Răspunde

    Nicaieri in tara jandarmii nu se implica in educatia copiilor si tinerilor , din pacate ! Doar la Satu Mare acesti oameni minunati, adevarati eroi pentru copii se comporta minunat, ca niste parinti adevarati, iubitori, dornici sa-si protejeze copiii de raufacatori, in care scop ii invata sa NU cada prada OAMENILOR RAI , sa se protejeze de pedofili,sa nu consume droguri, sa nu fumeze ,sa fie responsabili ! Intr-un cuvant, ii invata lucruri bune pe copii! Merita respectul nostru jandarmii satmareni ! La fel si politistii sartmareni ! Trebuie apreciati acesti oameni pt ca fac educatie copiilor cum nu pot s-o faca parintii !…

    Felicitari jandarmilor satmareni pentru aportul lor minunat in educarea si protectia copiilor prin toate activitatile in care se implica !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.