Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Mihai Huzău: Guvernul Ponta duce tineretul în colaps!

Mihai Huzau (1)Prim vicepreședintele TDL Mihai Huzău atrage atenția asupra creșterii șomajului în rândul tinerilor din România. Acesta a tras astăzi, într-o conferință de presă, un semnal de alarmă cu privire la politicile antisociale pe linie de tineret duse de către Guvernul Ponta, prin măsurile economice luate în ultimii doi ani de zile.

Alături de celelalte efecte negative produse asupra economiei țării, Mihai Huzău subliniază în mod special creșterea șomajului în rândul tinerilor, rata șomajului în rândul acestora înregistrând o creștere galopantă, ceea ce provoacă un impact negativ asupra consumului, a investițiilor, inclusiv în educație.  

Avem în prezent o cifră record de 25,7% a ratei șomajului în rândul tinerilor și  asta mulțumită Guvernului Ponta și a neimplicării acestuia în rezolvarea problemei tinerilor șomeri. Lipsa de viziune a guvernului actual asupra șomajului în rândul tinerilor îngroașă pe zi ce trece rândurile șomerilor cu diplomă”, a subliniat Mihai Huzău.

Prim vicepreședintele PDL Satu Mare a amintit faptul că în februarie 2014 a fost finalizat cu întârziere planul de implementare a “Garanției pentru Tineret”.

“Garanția pentru Tineret” este un Program de finanțare European stabilit printr-o recomandare de către Consiliul Uniunii Europene în data de 22 aprilie 2013 și are ca scop finanțarea unor acțiuni destinate angajării sau formării profesionale a tinerilor. Finlanda a dezvoltat un sistem similar de garanție pentru tineri care a avut un rezultat remarcabil, respectiv 83,5% din tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă au reușit să îl obțină cu ajutorul unei oferte pe care au primit-o în termen de 3 luni de la înregistrarea ca șomeri.

România se dovedește incompetentă la a identifica soluții și a acționa rapid în acest sens, astfel încât până în februarie 2014 Guvernul Ponta, prin Ministerul Muncii, abia a reușit identificarea unui set de acțiuni, despre a căror eficiență și impact nu știm nimic, deși au trecut deja 6 luni de la startul implementării. Se pare că și atunci când există modele care trebuie doar urmate și având finanțarea asigurată, totuși noi rămânem corigenții Europei”, a afirmat prim vicepreședintele Mihai Huzău.

În România, conform informațiilor de pe site-ul Ministerului Muncii și prezentate astăzi de Mihai Huzău, reiese că pentru fiecare tânăr angajat prin acest program, se cheltuie peste 63000 lei, o sumă exorbitantă care îl face să-și pună mari semne de întrebare cu privire la destinațiile acestor cheltuieli. Din cei peste 5000 de tineri implicați în proiect, ținta fixată este de 600 de tineri angajați până la mijlocul anului 2015, asta însemnând sub 12% eficacitate, comparativ cu 83,5% procentajul obținut de Finlanda.

Este mai mult decât evident că nu știm să folosim banii publici. Această realitate nu poate avea decât una din următoarele două explicații. Fie echipa desemnată pentru implementarea acestui proiect este incompetentă iar în acest caz trebuie demisă imediat și înlocuită cu o echipă competentă, fie banii alocați implementării acestui proiect sunt cheltuiți fraudulos și atunci organele competente trebuie să ia măsuri imediate”, a declarat Mihai Huzău.

Acesta cere primului ministru Victor Ponta să se implice în mod activ în rezolvarea acestei probleme și cere transparență cu privire la modul în care s-au folosit banii destinați acestui proiect. 


Este jenantă situația în care se află România de a nu fi în stare să implementeze doar un set de acțiuni cu finanțare asigurată. Este evident că măsurile economice luate de Guvern sunt antisociale, lovind în plin tineretul. Acesta nu susține tinerii și un mediu de afaceri viabil, ci aduce șomajul la cote istorice în rândul tinerilor.

Din păcate, din aceste motive tinerii aleg emigrarea ca ultimă opțiune drastică iar în condițiile actuale nu sunt de condamnat. Într-o țară în care totul merge pe dos, emigrarea este văzută de tineri ca fiind singura soluție pentru un trai mai bun. Este în viziunea Guvernului Ponta, emigrarea tinerilor din țară soluția finală?”, s-a întrebat retoric Mihai Huzău. 


 

4 comentarii

  1. sergiu Răspunde

    tara arde si …baiatu cu ciocolata sa piaptana! Fii linistit baiete, cu acest subiect rasuflat nu cred ca se va uita urat la tine, seful tau, Govor!

  2. lucian Răspunde

    asta-i conferinta de presa de ieri, cu Nicoara Romeo si Muresan Petre? Dar de ce va pozati separat??

  3. satmarean Răspunde

    Da o ciocolata nu primim?

  4. Viorel Răspunde

    mai Mihaitza, hai ma lasa astea ale politicii si ocupa-te mai bine de supravegherea spalatului masinilor… ce dracu ma, chiar asa am ajuns, sa fim reprezentati la nivel local de toti mucea-faimucea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.