12 pachete cu rechizite, incaltaminte si alte lucruri au ajuns joi, 11 septembrie, printr-o actiune organizata de Liga Tinerelor Social Democrate, la copiii de la Casa de tip familial ”Maria” din Municipiul Satu Mare.
Presedinta LTSD Satu Mare, Cristina Ilies, impreuna cu un grup de tinere membre ale Ligii au tinut sa aduca o raza de soare in viata acestor copii mai putin norocosi.
Casa Maria gazduieste 12 copii, dintre care 6 sunt elevi. Pentru elevi, tinerele au pregatit rechizite scolare, ghiozdane, tenisi, fructe, dulciuri si sucuri, iar pentru ceilalti 6, pachete cu fructe, dulciuri si sucuri.
“Inainte de inceperea anului scolar, am tinut neaparat sa avem aceasta actiune. Impreuna cu colegele mele am reusit sa aducem o mica bucurie acestor copii, care au nevoie de multa afectiune din partea tuturor celor din jurul. Scopul principal al demersului nostru de astăzi a fost sa le subliniem copiilor ca educatia este foarte importanta. Ne bucuram ca am reusit sa le aducem aceste pachete , iar noul an scolar care bate la usa sa ii gaseasca cu toate cele necesare” – a spus Cristina Ilies, presedinte LTSD Satu Mare.