Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Centrul Judeţean Satu Mare, informează că până în data de 28 noiembrie 2014, inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul agricultură ecologică. Pentru acest tip de ajutor specific, România beneficiază de fonduri europene de 7.098.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Potrivit HG nr. 759/2010 cu modificările şi completările ulterioare, ajutorul specific se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră, care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică și care se află în perioada de conversie (trecerea de la agricultura convenţională la agricultura ecologică). Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoane juridice care sunt înregistrate în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.) prin Direcţiile Agricole de Dezvoltare Rurală judeţene, deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene, aprobat de către MADR, deţin un document justificativ /certificat de confirmare a conversiei, în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine, emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul şi se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani. În cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente şi respectă normele de ecocondiţionalitate care cuprind bunele condiții agricole și de mediu.
Potrivit directorului APIA Satu Mare, Gabriel Leş, (foto), beneficiarii ajutorului pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură. “Precizăm că în judeţul Satu Mare, în anul 2013, au fost depuse un număr de 642 de cereri de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul agricultură ecologică, majoritatea în zona Turţ”, a mai precizat Leş. Pentru mai multe informaţii poate fi consultat site-ul APIA, www.apia.org.ro, unde se află modelul de cerere şi instrucţiunile de completare, ghidul solicitantului şi toate formularele necesare sau la numărul de telefon 0261-768340.