Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Trei afgani reținuți de polițiștii de frontieră în vama Petea

vama peteaPoliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat şi reţinut trei cetăţeni afgani care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 22 septembrie 2014, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Petea, judeţul Satu Mare au observat, în jurul orei 07:00, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, trei persoane care se îndreptau spre frontiera de stat și care nu își justificau prezența în zonă.

Lucrătorii noștri au procedat la interceptarea acestora și conducerea la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Din primele declarații a rezultat că cei trei sunt cetăţeni afgani și se îndreptau către frontiera de stat cu intenția de a trece ilegal în Ungaria pentru a ajunge în spațiul Schengen. Persoanele în cauză au intrat legal în România solicitând statutul de refugiat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

Sursa: ITPF Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.