Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Tânăr amenințat cu o armă airsoft în Piața Titulescu

images (6)Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi în data de 16 martie 2015 de către Arpad M., despre faptul că în noaptea de 13/14 martie 2015, fiul său în vârstă de 16 ani în timp ce se afla în zona Piaţa Titulescu ar fi fost acostat de către o persoană necunoscută, care a coborât dintr-un autoturism, avea faţa acoperită cu o eşarfă şi ţinea în mâini un obiect ce părea a fi o armă. Tânărul în vârstă de 16 ani nu a suferit vătămări corporale.

Oamenii legii au demarat imediat activităţile de identificare şi depistare a persoanelor implicate în acest caz. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana care l-ar fi acostat pe minorul în vârstă de 16 ani, este un băiat în vârstă de 15 ani, care la momentul producerii incidentului era însoţit de alţi doi tineri de 17 şi respectiv 19 ani, toţi trei din municipiul Satu Mare.

Arma care a fost folosită, a fost ridicată, aceasta fiind predată de către minorul în vârstă de 17, în posesia căruia a fost găsită, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o armă din plastic, de tip airsoft, cu bile din plastic. Aceasta nu face parte din categoria armelor care sunt supuse autorizării.

 În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.