Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Meşteşugart la a IV-a ediție, în District 15

MestesugArt 4Joi, 2 aprilie, de la ora 17.00, la District 15, str. Ştefan cel Mare 15, la invitaţia Asociaţiei Culturale „Poarta de Aur” va veni Nádudvary László György, meşter bijutier, care în compania meşterilor sătmăreni şi ardeleni va participa la o demonstraţie de creaţie şi expoziţie de produse de bijuterie la cea de a IV-a ediţie MeşteşugArt.

Nádudvary László György a participat la nenumărate expoziţii şi târguri atât în ţară cât şi în străinătate cu produsele sale unicat din cupru sau argint. În Satu Mare a fost prezent prima dată anul trecut la a X-a ediţie a Expoziţiei şi Târgului de Crăciun. În creaţiile sale regăsim elemente secesioniste combinate cu art nouveau-ul maghiar, uneori într-o variantă îndrăzneaţă, modernă şi mai ales într-o concepţie singulară.

Cei care vor veni joi după masa la District, îl vor putea urmări pe Nádudvary László în deplină activitate de creaţie dar pot să şi participe, sub îndrumarea meşterului, la crearea propriu-zisă a unor cercei, inele sau alte bijuterii.

MeşteşugArt în District este o întâlnire plină de viaţă care se realizează lunar între meşteşugari şi publicul interesat, cu expoziţie şi târg de produse deosebite, la care îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care sunt interesaţi de creaţie, meşteşuguri şi decoraţiuni.

Organizatori: Asociaţia Culturală „Poarta de Aur”, District 15, Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.