Dragi Fraţi şi Surori!
Cristos a înviat! Aceasta este marea veste bună a Bisericii. Aceasta este Evanghelia creştină! Cristos a fost răstignit pe cruce şi a murit, dar Dumnezeu L-a înviat. Îl sărbătorim cu entuziasm şi mare bucurie pe Domnul cel învingător.
Dar răscumpărarea noastră n-a înfăptuit-o Cristos singur, nu este un act de eroism solitar, ci este opera comună a Tatălui şi Fiului.
Vreau să afirm, Fraţi şi Surori, că răscumpărarea este în primul rând opera Tatălui care, pentru a-şi mântui copiii păcătoşi, îşi sacrifică pentru aceştia fiul nevinovat. Nu este vorba aici de cruzime, ci de ceea ce Isus însuşi a exprimat în cadrul discuţiei pe care a avut-o cu Nicodim: „…[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut…” (Ioan 3, 16). Cât de mare este această iubire!
„Sub acoperişul uriaş al unei gări, unde mulţimi de oameni veneau şi plecau, un copilaş a izbucnit dintr-odată într-un plâns amar. Căci nimeni nu putea să treacă pe lângă copilul hohotind, iar cei mai mulţi s-au şi oprit ca să încerce să-i aducă mângâiere.
– Ce-i necazul băieţele? – l-au întrebat. – Te putem ajuta? Ce s-a întâmplat?
Băieţelul nu le-a dat nicio atenţie. Cu cât doreau mai mulţi să-l ajute, cu atât plângea mai tare. În cele din urmă a apărut un poliţist. S-a aplecat şi a luat copilul în braţe.
– Ei bine, tinere – a spus cu un glas prietenos poliţistul – nu vrei să-mi povesteşti ce s-a întâmplat? De ce plângi? Ai pierdut-o pe mama ta?
Băieţelul a amuţit pentru o clipă, apoi a început să strige cât îl ţinea gura:
– Nu! Nu eu mi-am pierdut mama, ci mama m-a pierdut pe mine!” (B. Ferrero: Întotdeauna va fi o nouă zi, pag.76)
L-am pierdut pe Dumnezeu? Nu. Dumnezeu ne-a pierdut pe noi şi nu-şi va găsi liniştea până când nu ne va regăsi! Să-i mulţumim pentru aceasta Tatălui!
Răscumpărarea este, în al doilea rând, jertfa Fiului, care îşi iubeşte atât demult Tatăl, încât devenit om, se supune în totalitate voinţei Tatălui, fiind ascultător până la moarte. Dar nu a vrut să ne aibă pentru sine, ci pentru Tatăl, întrucât suntem ai Săi şi să-L întâlneşti pe Tatăl este fericirea cea mai mare. Ca răsplată a ascultării sale, Tatăl ceresc a ridicat şi natura umană a Fiului Său în gloria Sa dumnezeiască prin minunea Învierii.
Cristos a înviat! Adevărat a înviat! Deşi nu pentru această viaţă, ci pentru una de neînchipuit pentru noi, a înviat totuşi pentru o autentică nouă viaţă. De asta s-au convins martorii oculari, care vestesc că prin Cristos cel înviat avem cale liberă spre Tatăl din ceruri. Să-i mulţumim pentru aceasta lui Isus Cristos!
Fraţi şi Surori! Pentru darul mântuirii, dincolo de mulţumiri, ce-i putem da în schimb lui Dumnezeu? Parohul din Ars, Sfântul Ioan Maria Vianney, a fost de părere că: „Dumnezeu ne-a creat pe noi şi lumea pentru că ne iubeşte. Cât de frumos şi extraordinar este că-L putem cunoaşte, iubi şi sluji pe Dumnezeu! Este misiunea noastră în această lume. Orice altceva este timp pierdut.” (Liturghierul mic, anul B, pag. 316)
Pentru ca timpul care ne-a mai rămas de trăit să nu fie unul irosit, să ne străduim cu toţii să-L cunoaştem, iubim şi să-L slujim pe Dumnezeu, acolo unde ne este locul, cu şi mai mare ardoare şi dăruire totală.
Cu aceste gânduri le urez tuturor oamenilor de bunăvoinţă sărbători pascale pline de bucurie şi bogate în haruri.
Satu Mare, în Sărbătoarea Învierii Domnului 2015
† Eugen
episcop
