Ultima actualizare: azi, 18:50
Publicitate

GAL Țara Oașului deschide o nouă sesiune de proiecte pe măsura 112

GAL tara oasului

Grupul de Acțiune Locală Tara Oaşului anunţă deschiderea sesiunii de cerere de proiecte în perioada 06 -20 aprilie 2015 pentru Masura 41.112 „Instalarea tinerilor fermieri”

ATENȚIE:

În ceea ce privește implementarea contractelor de finanțare aferente Măsurii 41.112 lansate de Asociația G.A.L. Tara Oasului, trebuie avut în vedere faptul că beneficiarul are obligația de a depune prima cerere de plată în maximum 10 zile de la data semnării contractului de finanțare, iar depunerea celei de a doua cereri de plată se va realiza cu respectarea termenului de 30.09.2015 aferent depunerii ultimei cereri de plată în cadrul PNDR 2007 – 2013 și, implicit, a îndeplinirii tuturor acțiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, inclusive prin demonstrarea atât a faptului că dimensiunea fermei a crescut cu minimum 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia cât și a faptului că, cel puţin 30% din sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei. În caz contrar, conform adresei MADR – DGDR – AM PNDR nr. 78278/18.03.2015 ”… în situația contractelor de finanțare care nu se vor derula corespunzător și nu se vor finaliza, există riscul rezilierii unilaterale de către AFIR și se va constitui debit total pentru întreaga sumă aferentă proiectului, iar sumele acordate anterior vor fi recuperate în integralitate, fapt pe care beneficiarii trebuie să îl cunoască și să și-l asume.”

Fondurile disponibile pentru aceste măsuri sunt:

Pentru Măsura 41.112 suma alocată este 312.000euro; Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 12.000 Euro, valoarea maximă eligibilă a unui proiect 40.000 Euro, iar suma maximă nerambursabilă pentru finanţarea unui proiect este de 40.000 Euro. Beneficiarii eligibili sunt persoane fizice, persoane fizice inregistrate si autorizate (individual si independent ca persoana fizica autorizata sau ca intreprinzator  titular al unei intreprinderi individuale) sau asociat si administrator unic al unei societati cu raspundere limitata  care desfasoara in principal activitati agricole, cu varsta de pana la 40 ani, care are o dimensiune cuprinsa intre 6 si 40 UDE, situate pe teritoriul tarii si este inregistrata la APIA si Registru agricol.

Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte este 20.04.2015, ora 16:00.

Informaţii detaliate privind accesarea şi derularea acestor măsurii sunt cuprinse în „GHIDUL SOLICITANTULUI” postat pe site-ul www.afir.madr.ro şi www.galtaraoasului.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.