Olimpia Satu Mare a pierdut meciul programat sâmbătă în compania echipei Metalul Reşita şi a ajuns la opt etape fără victorie. Golurile reşitenilor au fost marcate de Dandea şi Creţu. Echipa antrenată de Tiberiu Csik a avut o prestaţie modestă şi a făcut cadoul cele două goluri gazdelor, după două greşeli mari în defensivă. Antrenorul echipei sătmărene, Tiberiu Csik, a oferit o declaraţie cel puţin surprinzătoare după finalul meciului de la Reşita.
“A fost o partidă în care au câştigat gazdele. Dacă eram mai atenţi, puteam să câstigăm noi. Se pare că trecem printr-o criză la finalizare şi suferim în apărare. Cam aşa au fost şi ultimele patru meciuri, din păcate. Nu prea găsim soluţii pentru a avea un meci fără gol primit. Ok, pe mine m-a mulţumit jocul. Nu e ca şi cum băieţii nu au muncit sau nu au vrut victoria. A fost un meci deschis, nu unul în care echipele s-au apărat”, a început antrenorul galben-albaştrilor declaraţia.
În timpul conferinţei de presă, Tiberiu Csik a fost întrebat de un reporter din Reşita dacă Olimpia poate tinţi promovarea sezonul viitor. Răspunsul, spre mirarea tuturor celor prezenţi, a fost unul negativ. “Nu prea putem să ţintim la promovare în situaţia actuală. Eu nu am nici măcar un teren de antrenament. Mă antrenez pe stadionul central, în spatele porţii, ca să nu distrug terenul. Când vin alte echipe să joace la noi, la Satu Mare, se plâng de teren. Dar noi ce să zicem atunci? Nici antrenamente, nici cantonamente. E foarte greu. Nu mă plâng şi nu spun că ăsta e motivul pentru care nu am câştigat astăzi. Suntem vecini cu Ungaria, unde Guvernul a făcut ca în fiecare sătuc să fie un teren de fotbal, un sintetic, multe cu nocturnă. Noi nu prea avem cum să facem performanţă, nu e drumul pentru performanţă sportivă sportivă în România, fără o bază materială solidă. Mai sunt excepţii ca şi Halep şi altele, din alte domenii”, a declarat Tiberiu Csik.
Mesajul antrenorului pare să fie îndreptat către autorităţile locale, care sunt chemate să se implice în realizarea acestor obiective. Un prim pas important a fost făcut prin deschiderea discuţiilor despre achiziţionarea şi modernizarea Bazei Sportive Someşul. Dar este nevoie de mult mai mult şi mult mai repede, pentru a putea spera la o eventuală luptă pentru promovare în sezonul 2015/2016 sau în viitorul apropiat.