Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

A început Trofeul Sătmarului la beach volley. Primele victorii pentru sătmărence (FOTO)

Trofeul Satmarului (116)Turneul de volei de plajă ”Trofeul Sătmarului” a fost deschis astăzi oficial pe plaja amenajată în Piața 25 Octombrie. Jucătoarele sătmărence de la CSM Satu Mare au reușit să câștige primele meciuri cu scorul de 2-0.

Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de către președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, care a declarat că vrea ca Trofeul Sătmarului să rămână la Satu Mare iar acest concurs să rămână o tradiție.

”Trebuie să continuăm această competiție mai ales pentru rezultatele obținute de sătmărencele noastre. Merită să fie și ele mândre prin faptul că administrația locală, autoritățile locale, găzduiesc și sprijină acest eveniment și vă recunosc și rezultatele, eu asta vreau să apreciați. Chiar avem încredere că Trofeul Sătmarului rămâne la Satu Mare. Vă ținem pumnii și îi invităm pe sătmăreni să vină în Piața 25 Octombrie la volei de plajă”, a declarat Adrian Ștef.

Revenind la concurs, primele jucătoare sătmărence care au intrat în competiție au fost de la CSM 2 Satu Mare, Diana Adamcsik și Angelica Podina, acestea le-au întâlnit pe jucătoarele din Serbia. După cele două seturi jucate, jucătoarele noastre le-a învins cu 2-0.

Beata Vaida și Adriana Matei de la CSM 1 Satu Mare, nu s-au lăsat și ele mai prejos, voleibalistele le-au înfrânt pe jucătoarele de la U Cluj tot cu scorul de 2-0, primul set încheindu-se cu 21-14 iar cel de-al doilea cu 21-15.

Competiția va continua și în următoarele două zile, sâmbătă având loc semifinalele și finalele.

Redăm programul competiției de vineri și sâmbătă:

Vineri

ora 10.00 –  BULGARIA – SERBIA

ora 11.00 – CSM 1 SATU MARE -MOLDOVA

ora 16.00 – CSM 2 SATU MARE – BULGARIA

ora 17.00 – CSU RESITA- CSU CLUJ

ora 18.00 – SERBIA – LIONESSES

ora 19.00 – LOCUL 4 GRUPA 1 – LOCUL 3 GRUPA 2

ora20.00 – LOCUL 4 GRUPA 2 – LOCUL 3 GRUPA 1

Sâmbătă  

ora 10.00 –  CUPA PRESEI

ora 16.00 – LOCUL 1 GRUPA 1 – LOCUL 2 GRUPA 2

ora 17.00 –  LOCUL 1 GRUPA 2 – LOCUL 2 GRUPA 1

ora 18.00 – Finala mica

ora 19.00 Finala Mare

ora 20.00 Ceremonia de Premiere

 

Un comentariu

  1. Unu' Răspunde

    Super idee! Prefer sa vad fetite pe platou decat masinile jegurilor din palat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.