Ca urmare a depistării unui transport ilegal de porcine din Ungaria pe raza judeţului Satu Mare, miercuri, 14 octombrie, prefectul dr. Eugeniu Avram a convocat la cabinetul său o şedinţă pe această temă.
La această întrunire au participat reprezentanţi de la Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Direcţia de Sănătate Publică(DSP), Inspectoratul de Poliţie Judeţean(IPJ) şi a Punctelor de Trecere a Frontierei Petea respectiv Urziceni. Scopul acestei întâlniri a fost stabilirea unei proceduri de lucru şi îmbunătăţiriea relaţiilor instituţionale în vederea prevenirii si contracarării unor astfel de acţiuni pe raza judeţului Satu Mare. În urma depistării acestui transport ilegal, cele 13 capete de porcine au fost confiscate de către reprezentanţii ANAF fiind predate reprezentanţiilor DSVSA. În lipsa unui act de provenienţă al animalelor, acestea au fost confiscate şi sacrificate.
Prefectul dr. Eugeniu Avram a solicitat reprezentanţilor instituţiilor mai sus amintite o mai bună colaborare instituţională şi a atras atenţia riscului epidemiologic pentru ţara noastră în cazul unui transport de porci dintr-o altă ţară, care nu prezintă acte doveditoare a provenienţei animalelor.
Sursa: Prefectura Satu Mare