Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Agricultorii sătmăreni afectați de secetă pot depune cereri pentru despăgubire

Prefectura Satu Mare, Eugeniu Avram, APIA (1)Agricultorii sătmăreni păgubiți de secetă din acest an vor fi compensați, ajutoarele de stat fiind reglementate prin  Ordonanța de Urgență 45/2015. Prefectul Eugeniu Avram a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că fermierii trebuie să depună până în 30 noiembrie toate documentele necesare pentru despăgubire.

Agricultorii trebuie să se prezinte cu un proces verbal de constatare și evaluare a pagubelor încheiat în perioada 1 aprilie și 20 octombrie în care să se specifice suprafața afectată iar procentul de calamitate  a culturilor de peste 30%. Fermierii trebuie să fie înregistrați la APIA pe anul 2015 și să fie eligibili pentru schema de plată aferentă anului 2015. Toți cei care îndeplinesc condițiile de despăgubire pot să depună o cerere de acordare a ajutorului până la 30 noiembrie 2015. Cererile pot fi ridicate de la primăria care a încheiat procesul verbal de constatare a pagubelor și se depun la APIA Satu Mare.

În județul Satu Mare sunt 6.871 de persoane fizice  și 381 de persoane juridice afectate de seceta din acest an. Valoarea totală a pagubelor produse de secetă în județul Satu Mare se ridică la 134.424.400 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.