Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Ziua Națională, sărbătorită la Micula

Micula, Ziua Nationala (8)Cu ocazia Zilei Naționale de 1 Decembrie, Primăria  comunei Micula în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Gellért Sándor “ au organizat mai multe activităţi cultural-artistice.

Momentele festive au început cu depuneri de coroane la monumentul aflat în inima localităţii, la care a participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. Alături de primarul Dobos Stefan s-au aflat atât oficialități politice locale, precum și preoți, consilieri locali, cadre didactice și localnicii comunei Micula.

După depunerea de coroane, manifestările au continuat cu o serbare dedicată Zilei Naționale a României, în incinta Centrului Cultural Turistic din Micula, unde numeroși elevi, sub îndrumarea profesorilor Loredana Morar, Anca Horotan, Eniko Ghiriti și Monica Ștef, au celebrat cei 97 de ani de la înfăptuirea unității noastre naționale împreună cu oaspeții, prin cântece, scenete istorice și poezii.

Au fost momente înălţătoare, trăite cu toţii prin cântecele patriotice: “Steagul nostru”, “ Noi suntem români”, Măi române, românaş”, “Aşa-i românul” din repertoriul marei interprete de muzică populară Veta Biriş, sau cele folk: “Clopotul reîntregirii”, “Doina lui Lucaciu” sau “Jurăm pentru Ardeal” interpretate de invitatul special, îndrăgitul interpret sătmărean de muzică folk, Sorin Bălaj.

La sfârşitul serbării, toți cei prezenți au încins o minunată horă a unirii.

Pe tot parcursul manifestării s-a putut vizita expoziţia tematică “1 Decembrie 1918, Ziua Marii Uniri “, realizată de elevii şcolii, aflată în incinta Centrului Cultural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.