Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Premiera ”Paiața”, în regia lui Emanuel Petran, vineri la Casa de Cultură

Stelian Rosian, Emanuel PetranLa Casa de Cultură a Sindicatelor , în sala ”Amfiteatru” va avea loc vineri, 22 ianuarie, premiera spectacolului ”Paiața” după ”Ursul”, ”Cerere în căsătorie” și ”Cântecul lebedei” de Anton Pavlovici Cehov. Spectacolul este regizat de Emanuel Petran și face parte dintr-un proiect intitulat ”DOCENDO DISCIMUS”, gândit și inițiat de actorul Stelian Roșian.

În cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi la Casa de Cultură a Sindicatelor, actorii Emanuel Petran și Stelian Roșian au vorbit atât despre proiect cât și despre spectacol.

Stelian Roșian a declarat că proiectul a fost început în octombrie 2015 și este făcut în special pentru ”copii, cu copii și cu actori profesioniști”. Spectacolul ”Paiața” face parte din a doua parte a proiectului iar producția este realizată în colaborare cu Teatrul de Nord Satu Mare, cu Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, Inspectoratul Școlar Județean și District 15.

Cât despre piesa ”Paiața”, Emanuel Petran, a afirmat că spectacolul pornește de la textul lui Cehov dar încercă să se ducă înspre întrebările pe care și le pune orice actor, orice om de teatru.

Ceea ce mi se pare foarte important în acest spectacol este faptul că am reușit să creem o lume care este apropiată de Cehov și în același timp apropiată de noi. Am văzut vreo 4-5 spectacole cu ”Ursul”, și ”Cerere în căsătorie”, ba chiar am jucat într-unul când eram tânăr actor. În toate era o pauză și nu era nicio legătură între ele. Mi se păreau cumva rupte. Am încercat să remediez în spectacolul nostru acest aspect… așa am ajuns la ”Cântecul lebedei”. Apoi a trebuit să construiesc alte legături… așa am ajuns la mine la unele întrebări fără răspuns care m-au măcinat ca actor de-a lungul anilor. Mergând cu ideea mai departe am ajuns la oniric. Sper că toate aceste lucruri duc la un spectacol” declară Emanuel Petran.

Din distribuție fac parte actorii: Stelian Roșian, Alexandra Odoroagă, Anca Dogaru, Andreea Mocan, Sorin Oros, Vlad Mureșan, Tibor Székely și Sergiu Tăbăcaru.

Muzica: Dorin Griguță și Scenografia: Alexandru Radu

Prețul unui bilet este de 20 lei (15 lei pentru elevi, studenți, pensionari)

afis-teatru-satu-mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.