Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Peste 4.800 de persoane au fost angajate anul trecut prin AJOFM Satu Mare

conferinta AJOFM (3)Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, Simona Derșidan, a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul instituţiei pe anul trecut, arătând că a obţinut calificativul foarte bine, cu nota 9,1 din maximum 10. La bilanţ a fost prezent prefectul Eugeniu Avram, care a apreciat AJOFM Satu Mare ca una dintre cele mai active instituţii, care are tot timpul proiecte.

Conform bilanţului, rata șomajului la 31.12.2015 este de 3,86%. Existau 6.037 persoane din care doar 944 erau șomeri indemnizați. În judeţ există 2478 de şomeri femei, populaţia activă fiind de 156.200 locuitori.

În anul 2015 până la 31.12.2015, AJOFM Satu Mare și-a atins obiectivele stabilite în contractul de performanță managerială încheiat cu ANOFM, diferențele dintre nivelul planificat și cel realizat, sunt relative mici, ceea ce dovedește efortul agenției noastre în a-și atinge obiectivele stabilite. Calificativut obținut este de Foarte bine, respectiv 9,10 puncte din 10 posibile.
Agenția și-a realizat și Programele speciale de ocupare pentru localitățile din mediul rural și marginalizații sociali“, a spus Simona Derşidan.

Anul trecut au fost organizate 44 de cursuri de formare profesională în următoarele ocupații: agent de securitate, bucătar, coafor, confecționer-asamblor articole textile, contabil, instalator instalații sanitare, lucrător în comerț, lucrător în structuri pentru construcții, manichiurist, lucrător în cultura plantelor, cusător piese din înlocuitori, ospătar, mecanic auto, cofetar patiser, îngrijitor bătrâni la domiciliu, tapițer din care: 21 de cursuri prin furnizori de servicii autorizați și 23 de cursuri prin Centrele Regionale de Formare Profesionale a Adulților Cluj, Mureș și Teleorman.

Față de un program de 694 persoane șomere care să fie cuprinse la curs au fost cuprinse 743 persoane, indicatorul realizându-se în procent de 107,06%.

Prin AJOFM Satu Mare au fost încadrate anul trecut în muncă 4817  persoane.

În anul 2015, un număr de 139 persoane au primit venituri de completare pentru că s-au angajat în perioada în care au beneficiat de ajutor de șomaj. 

2 comentarii

  1. suta Răspunde

    Uite-i pe lingaii lui Govor! 4800 de amarati angajati pe salarii minime pe economie! Laudati-va .hotilor!

  2. bogdan Răspunde

    ba suta esti frustrat ca tu ai ramas pe dinafara?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.