Un paznic de vânătoare care patrula pe fondul de vânătoare Hurezu a fost bătut în cursul zilei de ieri apoi i-a furat și arma.
Astfel, ieri, în jurul orei 13:55, polițiștii Sectiei Rurale Tășnad, au fost sesizați telefonic prin 112 de către Nicolae B., de 42 ani, domiciliat în localitatea Bogdand, în calitate de paznic de vânătoare, despre faptul că în jurul orei 13:45, a fost bătut în timp ce patrula în fondul de vânătoare.
La fața locului a intervenit patrula de siguranță publică formată dintr-un polițist și un jandarm, care au stabilit că, pe fondul unor discuții contradictorii pe care paznicul de vânătoare le-a avut cu Nicolae H., de 46 de ani, din comuna Supur, pe motivul prezenței nejustificate a acestuia în fond, cel din urmă i-ar fi aplicat paznicului mai multe lovituri cu palmele și picioarele peste față și corp.
Mai mult decât atât, paznicul de vânătoare ar fi fost deposedat, pentru scurt timp, de arma de serviciu din dotare, de către presupusul agresor, după care i-a înapoiat-o.
Cercetările continuă de către o echipă formată polițiștii Secției Rurale Tășnad și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea stabilirii întregului complex de împrejurări în care s-au comis infracţiunile de lovire sau alte violenţe si nerespectarea regimului armelor si al munitiilor.
Asa se intampla cand un biet om isi face meseria,ii da altu in cap,pe simplu fapt ca s-ar fi ofticat probabil prins la plimbare,,verificandusi smacurile,,in cazuri de genu te omoara banditi pana apare politia,ca habar nu au pe unde te afli chiar daca le spui cu lux de amanunte.Bietu paznic pentru un salar de rahat isi rsica viata si nu are nici o autoritate daramite ajutor din partea sefilor.Rusine banditilor.Paznicule sa te faci bine capu sus si nu te lasa intimidat de niste nemernici.