Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

Prețul mieilor, mai mic ca anul trecut. Vânzări mici, măcelari în șomaj tehnic (FOTO)

miei in piata de vechituriSătmărenii care sărbătoresc Paștile la finalul acestei săptămâni nu se înghesuie deloc să-și cumpere miei de la ciobanii adunați la punctul special amenajat de sacrificare din Piața de Vechituri. În această situație, prețul mieilor este mai mic decât anul trecut, iar măcelarii se află în șomaj tehnic pentru că nu au ce lucra.

Oficial, perioada de sacrificare a mieilor pentru Paștele Catolic a început încă de ieri, însă, cel puțin până azi, vânzările au fost foarte slabe. Astfel, până azi la orele amiezii, au fost sacrificați, în total, 21 de miei, din care nouă în cursul zilei de ieri.

Vânzările atât de mici i-au dezamăgit pe ciobani.

”De când vin eu cu miei la vândut, în niciun an nu am vândut atât de puțin ca acum. În două zile nu am vândut decât doi miei. Și vremea este de vină, dar eu cred că nu au oamenii bani. Vom vedea ce va fi zilele următoare”, ne-a spus unul dintre ei.

Cum vânzări nu sunt, nici măcelarii nu au ce sacrifica. Și aceștia s-au plâns că vânzările sunt extrem de mici și, o parte dintre ei, încercau să-i determine să cumpere un miel pe foarte puținii curioși aflați azi în Piața de Vechituri.

Cum vânzările sunt aproape inexistente, și prețul mieilor a scăzut față de anul trecut. Spre exemplu, înainte de Paștele Catolic din 2015, prețul mieilor în Piața de Vechituri era cuprins între 18 și 20 de lei/kg viu. Acum, ciobanii cer 15 lei/kg viu pentru miei și 10 lei/kg viu pentru iezi. Dar nici așa nu au trecere.

Ciobanii nutresc speranțe că vor avea vânzări mai bune zilele următoare sau de Paștele Ortodox. 

Un comentariu

  1. Hhhhh Răspunde

    Voi, astia de la portal mai mult dezinformati . Niciodata la Satu Mare mieii nu s-au vandut cu 18-20 de lei, oricine da un search pe goagãl va constata ca in ultimii ani mieluseii costau undeva intre 10 si 13 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.