Prezența la vot la alegerile locale din data de 5 iunie va fi monitorizată permanent de un sistem informatic implementat de Serviciul de Telecomunicații Special (STS). În fiecare secție de votare, STS va implementa acest sistem, astfel că prezența la vot va putea fi urmărită în fiecare secundă. Anunțul a fost făcut astăzi de șeful Serviciului Juridic din cadrul Prefecturii Satu Mare, Cosmin Dorle, în cadrul şedinţei de instruire a primarilor şi secretarilor U.A.T-urilor pe tema alegerilor locale.
Tot cu această ocazie, șeful STS Satu Mare, Marius Bancoș, le-a transmis primarilor și secretarilor de primării aflați la ședință că ar mai fi nevoie de personal în încă 20 de comune, și că mulți dintre cei propuși deja pentru a lucra cu noul sistem nu pot fi utilizați din cauza faptului că nu au cunoștințe minime necesare în domeniul IT.
În cadrul ședinței de azi, prefectul Radu Bud le-a transmis primarilor și secretarilor de primării să ia toate măsurile necesare astfel încât procesul de votare să se desfășoare corect, fără probleme. Reprezentații ISU și IPJ au furnizat celor prezenți la ședință datele tehnice cu privire la buna organizare a secțiilor de votare.