Procurorii bihoreni au intrat pe fir și investighează posibilele ”tunuri” date de unele firme de tip fantomă din județul Satu Mare după ce un bihorean din Aleșd, acuzat de evaziune fiscală, a fost reținut apoi plasat sub control judiciar.
Administratorul unei firme din Aleşd, Salka Tiberiu, 47 ani, e acuzat că a înregistrat în contabilitate documente privind achiziții de bunuri de la șase societăți comerciale cu comportament tip “fantomă” din județele Satu Mare, Dolj, Galați și Arad.
„Scopul operaţiunilor fictive a fost de a sustrage societatea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat. Prejudiciul total cauzat astfel bugetului de stat este de 749.019 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit”, se arată într-un comunicat făcut public, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.
Tot marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor l-au prezentat pe bărbat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă, propunere pe care, însă, procurorii au respins-o.
„În urma audierilor, s-a decis ca inculpatul să fie plasat sub control judiciar, măsură dispusă pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.
Sursa: ebihoreanul.ro