Sătmăreanul Turos Lorand, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a deschis în şedinţa de astăzi subiectul drepturilor pentru Euro 2016 deținute de Telekom. El a propus să se aplice o somare de intrare în legalitate pentru Dolce Sport pentru că nu respectă articolul privind evenimentele de importanță majoră, scrie paginademedia.ro.
Membrul CNA ar fi vrut ca Dolce Sport să devină liber la retransmise și să fie introdus în lista must carry, însă reprezentantul departamentului juridic a explicat că nu există sancțiune pentru încălcarea articolului respectiv, dar pot fi sesizate alte organisme ale statului.
„Pe lângă faptul că nu se respectă legea, evenimentul în totalitate trebuie difuzat de un post cu acces liber. Noi, CNA, asistăm la cea mai flagrantă încălcare a Legii Audiovizualului din ultimii 10 ani. Pe lângă faptul că stăm cu lunile cu mâinile în brațe și ne uităm la această încălcare a legii și nu facem nimic. Noi interzicem românilor să vadă măcar acele extrase de 90 de secunde pe zi. Care e interesul public? Interesul public e că acest eveniment să fie urmărit liber de toți românii. La Satu Mare, unde stau eu, oamenii se strâng în piață și se uită la meciuri. Nu e acceptabil ca eu să pot urmări evenimentul în totalitate doar dacă mă abonez la un cablist. Faptul că acest lucru s-a întâmplat, sunt sigur că erau interese comerciale în acest sens și cred că s-a făcut acest lucru cu complicitatea TVR-ului”, a spus Turos Lorand.
Multumim Domnu Turos! Sant mandru ca reprezentati satmareni! Mult succes!!
Ca pana acum stimabilul Turos-sau cum in cheama-a fost in Papua ,nu in Romania.A aflat acum…Gradina ,mare mai esti si populata cu multi loranzi!
Buda mai traieste? Sau ia doar salariul degeaba la CNA?
RUSNE CU 2 OAMENI DIN SATU MARE SA NU VEDEM CAMPIONATUL EUROPEAN
RUSNE CU 2 OAMENI DIN SATU MARE SA NU VEDEM CAMPIONATUL EUROPEAN
Liga Campionilor,Euro 2016,iar in curand Olimpiada,Campionatul Mondial etc.Suntem in capitalism unde totul,deci si sportul,se incearca sa se vanda cat mai bine.In comunism ,in 1982 si 1986 TVR nu a transmis cele 2 mondiale(Spania,Mexic).Noi am avut noroc ca le-am vazut la MTV.
daca tu te compari cu 1982 si 1986 esti inapoiat rau…
S-a trezit cam tarziu domnul, chestia asta se stia cu luni in urma. Mi se pare absurd si faptul ca televiziunile din afara tarii nu pot retransmite meciurile pe teritoriul Romaniei. Adica daca eu inteleg limba si vreau sa ma uit la meci la televiziunea maghiara, nu pot. Mi se pare ingradirea dreptului la informare. Ma obliga sa schimb furnizorul de cablu doar de dragul meciurilor????