Ultima actualizare: azi, 21:05
Locale

Deputatul Ioan Holdiş se prezintă cu interpelări agramate şi fără sens în Parlament

Holdis Ioan

Holdis Ioan

Parlamentarii, desemnaţi de alegători prin vot, sau pur şi simplu ajunşi din întâmplare pe baza “uninominalului”, sunt unii dintre cei mai privilegiaţi români. Pe lângă locuinţe, maşini, telefoane de serviciu, angajaţi, ei sunt cei mai importanţi oameni din stat şi mizează pe faptul că au fost votaţi de alegători.

 

Mulţi dintre aceştia nu se fac remarcaţi cu nimic în toată perioada mandatului, ridică mâna pe la şedinţele de comisii din care fac parte, votează în plen după cum le cere şeful de partid sau se ocupă de cu totul şi cu totul alte lucruri. Nici nu este de mirare faptul că încrederea în clasa politică este cea mai scăzută în rândul opiniei publice.

Cu regret îi anunţăm şi pe aleşii sătmăreni că am inaugurat o nouă rubrică „Fără mască se demască!”, doar pentru monitorizarea activităţii lor şi prezentarea în detaliu a activităţilor acestora.

Făcând o scurtă documentare am rămas aproape şocaţi, când am aflat cu ce se ocupă unii dintre ei. Am constatat că unii „reprezentaţi de seamă” nu fac deloc diferenţa dintre autorităţile centrale şi cele locale şi se prezintă cu interpelări pe lângă subiect, ori pline de greşeli, mai urâte ca a unor copii de clasa a III-a. Despre exprimare nu mai zicem nimic, iar, trecând peste situaţia dezastruoasă, suntem convinşi că vă veţi distra pe cinste. Dacă-i circ, circ să fie!

 

Deputatul Holdiş se prezintă cu interpelări agramate şi fără sens

Primul de care ne ocupăm, este reprezentantul partidului de guvernământ, deputatul Ioan Holdiş, preşedinte interimar al PD-L Satu Mare. Cu el vom avea chiar un serial (are peste 30 de interpelări, una mai frumoasă ca alta).

În interpelarea nr. 26 din 27 aprilie 2010, Holdiş a cerut „mintrului” Sănătăţii Cseke Attila, să ia măsuri în privinţa „înneregulilor” depistate la produsele cosmetice din Satu Mare cu care se „comfruntă” cetăţenii urbei la „cumprarea” acestora. Deputatul reclamă calitatea „îndoielinică determinată de lipsa indicaţiilor traduse în limba română…”. Calitatea unui produs este dată de indicaţiile traduse în limba română?

 

În răspunsul ministerului, deputatul este atenţionat că se adresează greşit, instituţia abilitată pentru controlul produselor contrafăcute şi verificarea etichetelor fiind Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Cu alte cuvinte trebuia să-şi atenţioneze colegii de partid cu privire la acest aspect.

 

Presupunem că interpelările nu sunt redactate chiar de către deputat, dar îi recomandăm să citească orice act ce urmează să-l semneze. Probabil se aplică şi aici expresia “semnează ca primarul”!

 

Redăm mai jos întrebarea depusă de deputat şi răspunsul ministerului interpelat.

 

 

 

 

 

2 comentarii

  1. ion romanu Răspunde

    deosebit! Bine ca scriu altii pe pungile de plastic

  2. alina Răspunde

    cei si cu broscoiul asta, asa e de urat ca si o mortăciune care pute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.