Ultima actualizare: azi, 21:50
Pasztory
Reportaje

Conacul transformat în depozite CAP

Pasztory

castel Pasztory

Tristeţea şi suferinţa nu pot bandaja rănile cumplite ale istoriei, poate nicăieri atât de dureroase ca aici, în acest nord vest de ţară şi de lume. 

Cum ieşi din satul Boineşti, comuna Bixad din judeţul Satu Mare, în capul unui drumeag ce o ia spre stânga, vei descoperi o clădire, măreaţă cândva, astăzi o ruină stingheră, o relicvă a unor vremi revolute, îngenuncheată astăzi sub asediul unei vegetaţii nemiloase care parcă ar vrea să ascundă fărădelegea celor care au distrus cu bună ştiinţă, un bastion al umanităţii. 

Regimul comunist clama mai mereu grija sa obsesivă pentru om, mai ales pentru „oropsiţii vieţii”. În mod paradoxal, Falansterul de la Boineşti, pentru că în acest reportaj despre el vom vorbi, nu era altceva decât prefigurarea visului comunist, numai că părintele Pasztory Arpad, un călugăr misterios de o uriaşă bunătate, acţiona în numele preceptelor creştine, pe când comuniştii îşi ascundeau sălbăticia în spatele doctrinei marxist – leniniste.

Dacă în filosofie, paradoxurile pot crea incitante sisteme de gândire, în istorie, cel puţin în cazul falansterului de la Boineşti, lucrurile au fost ireductibile. Tot ceea ce călugărul Pasztory a creat în decenii grele de muncă şi exemplară devoţiune, regimul totalitar s-a obstinat să distrugă şi să neantizeze.

Pasztory Arpad, ocrotitorul oşenilor sărmani

Pasztory Arpad a fost un personaj considerat aproape taumaturgic. Se spunea despre el că era un baron rutean, îndrăgostit de lumea oşenimii, care a hotărât să construiască un castel, aici la poalele munţilor Oaşului şi să-şi împartă întreaga avere cu cei săraci.

Legendele spun că Pasztory avea puteri dumnezeieşti şi lumea îl venera ca pe un sfânt. Şi de bună seamă că aşa şi era: un om care a avut grijă de cei sărmani. Orice necăjit, orice dezrădăcinat al sorţii găsea cu siguranţă un blid de mâncare şi un acoperiş deasupra capului aici, la Falanster.

Conacul acesta – construit din cărămidă şi piatră spre a dura secole de-a rândul – avea o sută de camere în care nu erau găzduiţi prinţi şi prinţese ci sărmanii şi nevoiaşii Oaşului. Călugărul îi primea pe toţi, fericit că poate să verse în poleiala faptelor, învăţăturile Sfintelor Scripturi. Legătura monahului cu oşenii s-a făcut foarte repede de vreme ce erau cu toţii de aceeaşi credinţă, şi anume cea greco-catolică. 

Pagini frumoase despre Pasztory a scris în Memoriile sale Protoegumenul de la Bixad, Atanasie Maxim. În anul 1925, acesta devine egumenul Mănăstirii Bixad. El povesteşte că înainte de venirea sa la Bixad, de la cătunul Pasztory au fost aduse clopotele şi iconostasul.

După 1940 episcopul de Hajdudorog, Dudas Miklos intentează un proces mănăstirii din Bixad la Tribunalul Satu Mare în vederea recuperării Conacului Pasztory pe seama episcopiei maghiare. Mănăstirea Bixad a achiziţionat conacul Pasztory împreună cu opt iugăre de pământ şi casele de pe lângă el, pentru o sumă foarte mare. Conacul a fost amenajat pentru noviciat, adică o şcoală pentru tinerii călugări în vara şi toamna anului 1947. La cătunul Pasztory au rămas mai mulţi săraci de pe vremea călugărului.

Straniul sfârşit al călugărului şi a moştenitorilor săi

Ciudatul călugăr Pasztory Arpad a murit în 1916 în sediul episcopatului din Nyiregyhaza, episcopul de acolo a spus că înainte de moarte, călugărul a refuzat să se spovedească, un lucru absolut nefiresc pentru un monah plin de devoţiune, aşa cum era Pasztory.

Secretarul său, Pasztor Janos, cel căruia Pasztory îi lăsase prin testament jumătate din avere, a avut parte şi el de un sfârşit ciudat. În 1920, atunci când intenţiona să plece în America nădăjduind că va fi ajutat de credincioşii care au susţinut falansterul înainte, secretarul lui Pasztory se îmbolnăveşte subit şi moare pe treptele spitalului din Satu Mare, lovit de apoplexie. N-a apucat nici el să se spovedească înainte de moarte.

Dar blestemele nu se opresc aici, preotul Augustin Maxim care a luat clopotele din biserica Falansterului şi foarte multă mobilă în anul 1921, s-a împuşcat şi nimeni n-a ştiut niciodată ce l-a îndemnat să recurgă la acest gest. Este cunoscut faptul că în rândul feţelor bisericeşti sinuciderea, considerată păcat de moarte, era foarte rară.

Preotul Ajaki Emil, ajutorul lui Augustin Maxim în acţiunea de deposedare a bisericii lui Pasztory, a fost condamnat la un an de închisoare la Satu Mare, imediat după sinuciderea preotului Maxim.  Preotul Gavril Klemente cel care a luat iconostasul, odăjdiile şi a pus mână pe grădina falansterului din Trip a murit şi el subit în anul 1925 de tifos şi acest lucru este cu atât mai ciudat cu cât în anul acela nu a fost epidemie de tifos în zonă.

 

Încercări zadarnice de renovare a Falansterului

După cel de-al doilea război mondial, în anul 1947 Protoegumenul Atanasie Maxim conduce lucrările de renovare a conacului Pasztory. Acesta spune că după două săptămâni de muncă la sfârşitul lunii august 1947 a avut parte de trei zile şi trei nopţi neîntrerupte de vijelie şi ninsoare. Înainte de crăciunul aceluiaşi an, în mod ciudat, două camioane care aduceau ferestre s-au blocat la Livada şi a trebuit ca marfa să fie mutată în tren pentru a ajunge la conac.

Truda celor de la conac a fost însă zadarnică. În anul următor 1948 preotul Atanasie Maxim împreună cu alţi preoţi a fost anchetat la siguranţa din Satu Mare iar ordinul Bazilitan a fost desfiinţat prin lege de către noul regim comunist. Urmează apoi desfiinţarea abuzivă a cultului greco-catolic şi peste câţiva ani la 17 aprilie 1952 în joia mare preotul Antanasie Maxim trece la cele veşnice.

Tot în memoriile sale din 31 ianuarie 1952 cu puţin timp înainte de moarte, călugărul Atanasie Maxim aminteşte în jurnalul său că: „Pasztory a prezis, că la Cătun urmează pustiirea Ierusalimului, însă după aceea va fi o înflorire mult îmbucurătoare.” Tot el spune că eparhia Hajdudorogului, cea care a luat în stăpânire conacul Pasztory a fost desfiinţată de două ori, după primul şi apoi după al doilea război mondial.

După alungarea călugărilor şi a săracilor de la conac, comuniştii au transformat conacul în depozite de cereale ale CAP. Foarte ciudat este că după reîmpărţirea administrativ teritorială, jumătatea dinspre apus a castelului a revenit comunei Bixad, iar cea dinspre răsărit oraşului Negreşti Oaş.

Chiar înainte de revoluţie activiştii comunişti care răspundeau de comuna Bixad au ordonat distrugerea aripii răsăritene a castelului. Întâmplător sau nu, la foarte puţin timp după acest sacrilegiu, regimul comunist avea să se năruiască şi el pe vecie. Localnicii spun că şi pe comunişti i-a ajuns blestemul lui Pasztory.

Finalul conacului, prevăzut de călugărul Pasztory Arpad

Partea de apus a conacului Pasztory, cea care n-a fost dărâmată de comunişti se distruge acum pe zi ce trece sub asediul necruţător al vremii şi al vremurilor. Ciudatul călugăr Pasztory Arpad şi-a legat construcţia cu nesfârşite blesteme. Monahul i-a prevăzut sfârşitul, atunci când încă era în perioada de maximă înflorire, dar tot el a spus că într-o zi va avea parte de o reînviere spectaculoasă.

Ceea ce vedem acum este doar împlinirea blestemului. Fericita prorocire de renaştere a acestui castel nu-şi arată zorii sub nici un orizont. Călugărul Atanasie Maxim mărturiseşte că întotdeauna i-a fost groază de averea lui Pasztory şi s-a ferit să se atingă de vreun bun aparţinând acestui conac. Toţi cei care au crezut că se pot atinge de averea călugărului au avut parte de un sfârşit tragic.

Astăzi, aici între ruine, nu ştim dacă blestemul călugărului şi-a închis zăgazurile malefice, cert este că oamenii şi autorităţile ocolesc cât pot aceste locuri peste care pluteşte spiritul neliniştit al unui călugăr care şi-a dedicat întreaga existenţă ajutorării sărmanilor, dar care, în clipa sa cea de pe urmă a refuzat cu îndârjire să se spovedească. Ce taine a dus în mormânt acest fascinant personaj nimeni nu poate ştii. Deocamdată, această construcţie terifiantă pare a se prăbuşi în propria ei poveste, unde cenuşa zidurilor se împleteşte cu legende sângeroase despre un trecut multiplicat zi de zi în rănile de nevindecat ale prezentului.

3 comentarii

  1. Krystyan Keller Răspunde

    totul este un fals grosolan …Pasztory era un om bizar si membru al "ordinului Sfantului Mormant" din cate stim fara legatura cu Biserica Catolica ci poate cu masoneria acelor vremi ….el era situat in afara bisericii oarecum si in afara Ordinului Basilitan si capatase dreptul sa faca si avere personala ….si ami straniu ….falansterul, denumirea insasi o spune era ceva de sorginte kouminst nu? Apoi primise donatii din USA sa faca azil si nu "avere episcopeasca" de aceea a si pierdut episcopul procesul. Ordinul Basilitan prin Athanasie Maxim A CUMPARAT cu BANI acel teren si punct. acel teren este si azi propietatea furata de komunsiti a Ordinului Sfantului Vasile cel Mare, Provincia Sfantul Iosif (ma rog iertata sa imi fie greseala ….Provicia Romania, a carui Provincial afost ieromonahul Atahansie Maxim). Nu a exista proces cu Bixadul si Manastirea OSBM, ci cu Episcopia locului condusa de nimeni altul decat …CArdinalul Iuliu Hossu si aceasta a castigat. Nu trucati, nu este avere a bisericii romano catolice de majoritate maghiara din Ardeal sau a altor neaveniti, e averea OSBM Romania !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.