Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Tratament cu apă termală între bălăriile şi mizeriile din Ştrandul Satu Mare

Ştrandul este (oficial) în reconstrucţie, asta o ştim cu toţii, situaţie ce duce la imposibilitatea sătmărenilor de a se scălda, mai ales că un val de căldură s-a oprit deasupra României zilele astea, făcând ca la Bucureşti să fie mai cald decât în Cairo sau Tunis.

Desigur, sătmărenii au posibilitatea să meargă la ştrandurile din apropiere, precum Carei, Tăşnad, Acâş sau balastierele Apa şi Iojib, iar norocoşii de până în 35 de ani pot să se scalde în bazinul de la Direcţia Judeţeană pentru Tineret, asta dacă îşi permit să plătească preţul piperat al biletului.

La o plimbare prin ştrand, îţi dai seama că dacă lucrările vor continua în ritmul de acum, cu siguranţă, nu vom avea ocazia să mergem la ştrand în următorii ani. Iar, dacă îi dau crezare unui nevoiaş care îşi făcea veacul pe acolo, vom avea ştrand doar după 2017.

 

Lucrările sunt temporar oprite, nimeni nu mai mişcă nimic pe acolo. Până acum s-a reuşit doar ridicarea a două nivele din viitorul hotel, s-a reînceput condiţionarea a două bazine şi s-au demolat vechile terase, unde unii sătmăreni obişnuiau să meargă seară de seară (în perioada verii) la mici şi bere, pentru a se delecta.

 

Toată suprafaţa este invadată de mărăcini şi buruieni. Nimic din ce a fost odinioară nu mai arată ca înainte. Totul este doar un şantier, însă unul părăsit, întrucât, probabil din lipsa banilor, lucrările stagnează, deşi, iniţial, sătmărenilor li s-a promis că vara aceasta vor putea face baie. Chiar dacă investitorii susţin că nu este clarificată situaţia juridică a tuturor parcelelor, lucrările au fost începute şi abandonate. Nu credem că au fost făcute fără autorizaţie.

 

Dacă tinerii se descurcă din punctul acesta de vedere, alegând alte ştanduri, inclusiv din Ungaria, sau unele lacuri, bătrânii se pare că sunt cei mai afectaţi. În repetate rânduri, chiar şi Mircea Marian, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor, a apelat la autorităţile locale să ia măsuri, astfel ca ei să se poată trata de reumatism.

Se pare că unii bătrâni, au găsit soluţia tratării reumatismului şi artrozelor, deşi oficial, ştrandul este închis şi nimeni nu poate beneficia de efectele apei termale. Asta, doar în aparenţă, întrucât, după cum deja ne-am obişnuit în România, cine bate la uşa care trebuie, are toate şansele să i se deschidă, indiferent de ce nivel ar fi vorba.

 

Trecând prin faţa fostului bazin pentru copii, am observat câţiva oameni care păreau că se bălăcesc. Nu, îmi spun că asta este imposibil, probabil mi se pare, ştiu că ştrandul este închis. Totuşi, decid să mă apropii pentru a vedea despre ce este vorba.

 

Un bărbat ce se bălăcea într-o vană mă anunţă că apa este foarte bună, şi mă îndeamnă să încerc şi eu. Nici nu apuc să spun nimic, că cei trei bărbaţi de acolo îmi povestesc, plini de viaţă, cât de bine le face apa termală. Într-adevăr, nu contest, doar că ar fi normal să poată profita de ea toţi sătmărenii.

 

Mă întreabă dacă eu nu vreau să fac o baie în apa termală. „Costă doar 5 lei şi este mai ieftin decât la tabere”, îmi zice unul dintre ei. Insistă, şi îmi spune că dacă am o piscină gonflabilă pot să o aduc aici şi să o umplu cu apă termală, iar dacă este una mare pot veni cu toată familia. Ba mai mult, mă înştiinţează că dacă vreau pot să frig şi nişte mici sau grătare, că doar este spaţiu suficient. Ce mai, o putem pune de un adevărat bairam.

După cum se poate observa din pozele pe care le-am făcut, baia improvizată beneficia de toate condiţiile, în caz de soare, cel care se bălăceşte are la dispoziţie şi o umbrelă mare. Scena mi se pare de un pitoresc balcanic, desprinsă parcă dintr-un film de Emir Kusturica.

 

Reuşesc să scap cu greu de acolo, întrucât oamenii aveau chef de povestit. În minutele petrecute cu cei trei bărbaţi, fără să îi întreb nimic, aflu despre bolile de care suferă, de cât de tineri se cred, despre familiile lor, vârsta copiilor, profesiile acestora. Astfel că, bărbatul din vană avea coxartroză, portarul avea către şaizeci de ani, deşi cică arăta doar de 35 de ani, iar cel care tocmai se terminase de îmbăiat (peste 50 de ani), are doi copii, cel mare se căsătoreşte în curând, îşi doreşte să ajungă procuror, iar cel mic dă examene în Bucureşti pentru a obţine un post bun în Satu Mare, etc.

 

Aşadar, dacă ştii să apelezi la cine trebuie, în cazul de faţă, probabil la cel care păzeşte locul respectiv, în schimbul a 5 lei poţi să te tratezi cu apă termală. Asta, deşi ştrandul este închis. Ce să mai, unii improvizează şi se pare că au şi de câştigat, iar după cum ne-au obişnuit românii, ştiu să facă bişniţă cu orice, inclusiv cu apă termală.

 

În continuare puteţi vedea cum arată ştrandul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.