Sătmărenii Viorel Buda, deputat din partea PNL și Turos Lorand, din partea UDMR, au fost propuși să facă parte din noua componență a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).
Comisiile reunite de Cultură din Camera Deputaţilor şi Senat au analizat şi audiat marţi dimineaţă persoanele propuse pentru a face parte din Consiliul Naţional al Audiovizualului, în condiţiile în care mandatele a şase membri titulari ai Consiliului expiră în luna decembrie. Pentru cele 6 locuri de membru titular care se vor elibera în CNA au fost propuse 8 persoane, respectiv: Viorel Vasile Buda – titular (Nicoleta Nicolae – supleant) din partea PNL, Lorand Turos – titular (Orsolya Eva Borsos – supleant) din partea UDMR, Maria Monica Gubernat şi Răsvan Popescu – membri titulari (Gheorghe Bălăşoiu – membru supleant) din partea grupului parlamentar PSD, Ioan Onisei – membru titular (Marius Iuraşcu – supleant) din partea PDL, Crăciun Avram – membru titular (Grupul Parlamentar Progresist), Florin Gabrea – titular (Mircea Valeriu Deacă – supleant) din partea Preşedinţiei şi Laura Corina Georgescu – titular (Alexandru Ion Giboi – supleant) din partea Guvernului.
Potrivit gândul.info, Comisiile de Cultură au validat 6 membri, din cele 8 propuneri: Răsvan Popescu, Maria Gubernat, Viorel Buda, Lorand Turos, Florin Gabrea, Laura Georgescu au fost validaţi ca membri titulari în CNA, marţi, de Comisiile de Cultură din Parlament, în absenţa PDL, care analizează dacă are temei legal să conteste un eventual vot al plenului la Curtea Constituţională.
Turos Lorand, actual membru CNA, este propus de UDMR pentru un nou mandat de titular în Consiliu. “Înainte, am lucrat în presa scrisă şi audiovizuală maghiară şi la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii”, a declarat acesta în timpul audierilor din Comisiile de Cultură. Viorel Vasile Buda – propus ca membru titular în CNA de PNL – a spus că, în prezent, este pe cale să îşi încheie mandatul de deputat în Comisia de Educaţie, iar înainte a fost inspector şcolar general în judeţul Satu Mare. “O vreme îndelungată director la Grupul Şcolar de Transporturi şi Telecomunicaţii, am activat două mandate în Comisia de Cultură, Tineret şi Sport a Consiliului Judeţean Satu Mare. Am lucrat în ţară şi străinătate, am mai multe activităţi. Merg cu inima deschisă în echipa CNA, sunt un om de echipă şi voi desfăşura o activitate de echipă”, a mai spus Viorel Vasile Buda, portivit gândul.info.