Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Carduri cu reduceri la alimente și benzină pentru membrii Cartel Alfa Satu Mare

conferinta sindicate Membrii Cartel Alfa vor primi carduri personalizate, la folosirea cărora vor avea beneficii de la partenerii confederației, a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, secretarul Vasile Dârle. Au mai participat Sorin Faur, președintele Cartel Alfa Satu Mare, Ioan Dărgan, președintele FEN, Maria Bîjan, lider sindical Mondiala, etc.

Secretarul Confederației Cartel Alfa, filiala Satu Mare, a declarat că membrii de sindicat vor primi aceste carduri gratuit, iar la folosire vor beneficia de anumite  reduceri.

Potrivit acestuia, membrii Cartel Alfa care vor avea un astfel de card vor beneficia de o serie de facilități la cumpărăturile pe care le vor face din magazinele partenere ale confederației naționale sindicale, anumite benzinării, etc. În prezent sunt negocieri cu mai mulți posibili parteneri fiind vizați în special marii en-grosiști.

La nivelul județului Satu Mare sunt aproximativ 9000 de membri, în jur de 700 de carduri au fost deja eliberate, iar alte 1000 sunt pe cale să fie eliberate. Aceste carduri vor avea și rolul de legitimație de sindicat.

Președintele Cartel Alfa Satu Mare, Sorin Faur, a declarat că dacă vor fi mai multe carduri folosite, se vor putea negocia discounturi mai mari cu partenerii. Acesta a precizat că se dorește obținerea unor reduceri între 5-10%.

Secretarul Vasile Dârle a precizat că s-a calculat estimativ că cei care vor folosi aceste carduri Alfa, în fiecare lună la cumpărături, vor economisi aproximativ 350 de euro pe an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.