Ultima actualizare: azi, 11:44
Naţionale

Klaus Johannis s-a înscris în PNL şi va candida pentru o funcţie de CONDUCERE

klausPreşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat, miercuri, că va cere Consiliului Naţional Executiv al partidului o derogare de vechime astfel încât primarul Sibiului, Klaus Johannis, proaspăt devenit membru PNL, să poată candida la o funcţie de conducere în cadrul Congresului partidului care debutează vineri.

Potrivit lui Johannis, Forumul Democrat al Germanilor din România, pe care îl conduce,  nu este partid politic iar statutul acestei organizaţii permite membrilor să se înscrie într-un partid, astfel că edilul Sibiului nu îşi pierde mandatul prin aderarea la PNL.  “Nu am de gând să părăsesc Forumul German. Având în vedere că FDGR nu e un partid şi statutul permite ca un membru să fie in acelaşi timp si membru al unui partid, nu voi fi in situaţia de incompatibilitate”, a susţinut proaspătul liberal.

Pe de altă parte, Johannis a precizat că, dacă va fi ales într-o funcţie de conducere în cadrul PNL, va renunţa la calitatea de preşedinte al FDGR. “E mai degrabă o problemă de moralitate”, a motivat Johannis.

Nici Crin Antonescu, nici Klaus Johannis nu au dorit să precizeze pentru ce funcţie de conducere ar urma să candideze primarul Sibiului.  “E un pic prea devreme pentru a intra în acest detaliu”, a subliniat Johannis.

Johannis spune că intrarea sa în PNL nu are nicio miză electorală, gestul fiind făcut după alegeri, însă nu este convins dacă decizia îl va ajuta la capitolul imagine, sau dimpotrivă. “Vom vedea (n.r.- dacă câştig sau pierd prin intrarea in PNL). Cu certitudine e un pas mai departe, in afara sferei pe care am ocupat-o până acum”, a spus primarul Sibiului.

“Avem un congres, n-aş vrea să ratăm ocazia ca Klaus Johannis să fie reprezentat în conducerea partidului. Nu decid eu, asta e intenţia mea. Voi solicita mâine CNEx o derogare de vechime pentru ca Johannis să poată candida pe o poziţie în conducerea partidului”, a explicat Antonescu.

Liderul PNL a relatat că i-a adresat lui Johannis o “invitaţie insistentă, de mai multă vreme” de a se alătura liberalilor, apreciind că edilul Sibiului este un om care, “dintre personalităţile publice din România, se bucură de o mare încredere, a dovedit că şi în România performanţa constantă şi pe durată considerabilă este posibilă, un om cu care toţi ne mândrim”.

Sursa: realitatea.net

 

4 comentarii

  1. Liberal Răspunde

    Cacarcotasii, aud?

  2. Boer Adam Răspunde

    Îl respect pe domnul Johannis pentru tot ce a realizat în calitate de primar al Sibiului. Respect totodată libertatea lui personală de a alege orice opţinune politică. Am însă şi eu drepul să fiu acum dezamăgit. Poate iese ceva bun… mă tem însă că proiectul politic FDGR, construit chiar de dânsul, va suferi mai degrabă.

  3. Adam Boer Răspunde

    Îl respect pe domnul Johannis pentru tot ce a realizat în calitate de primar al Sibiului. Respect totodată libertatea lui personală de a alege orice opţinune politică. Am însă şi eu drepul să fiu acum dezamăgit. Poate iese ceva bun… mă tem însă că proiectul politic FDGR, construit chiar de dânsul, va suferi mai degrabă.

  4. Crinulet Răspunde

    Klaus Johannis a intrat în PNL la fix- chiar inaintea congresului. Crin Antonescu a reuşit o lovitură bună, cu mai multe efecte pe termen scurt. 1. A închis vocile contestatarilor săi din partid. După pe chestiunea filialei sector 1, si a “deficitului de democraţíe din PNL “ cum declara Călin Popescu Tăriceanu -principalul rival al lui Antonescu – acest subiet a fost ecranat de mutarea de ieri. Nu se mai vorbeste nici despre 2. aiureala cu primirea lui Gigi Becali în partid, tot opera lui Antonescu înainte de alegerile parlamentare.
    Pacat ca la Satu Mare PNL-ul a luat sute de pedisti pe care, cand era in opozitie, ii contesta. Unora li s-au oferit functii importante de suprefect,directori, sefi de birouri,inspectori etc E rusinos ce face Stef in PNL Satu Mare! Promoveaza non-valoare si traseismul politic. Cui credeti ca se datoreaza plecarea primarilor PDL din Satu Mare la PNL? Lui Adrian Stef, dorintei lui de a-si asiguraprin acesti indivizi usor de manipulat viitorulpolitic.Trebuie sa stie Adrian Stef ca orice ar face e ultimul lui mandat de presedinte de Consiliu Judetean!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.