Ultima actualizare: azi, 13:29
Poștașii au pichetat Prefectura Satu Mare
Locale

Pichetarea Prefecturii Satu Mare. Peste 80 de poștași vor fi concediaţi

Poștașii au pichetat Prefectura Satu Mare

Pichetarea poștașilor

Poștașii sătmăreni au ieșit astăzi din nou în stradă, revoltați pe faptul că nu există comunicare cu conducerea “bolşevică” a companiei şi a faptului că peste 80 de angajaţi din Satu Mare urmează să fie concediaţi.

Aproximativ 70 de poştaşi s-au adunat de dimineaţă în Piaţa 25 Octombrie, dotaţi cu fluiere şi cu pancarte cu mesaje, sperând să sensibilizeze autorităţile pentru a se implica în rezolvarea conflictului din Poştă.

Conform obiceiului, o delegaţie a poştaşilor a fost primită de prefectul Eugeniu Avram şi directorul de cancelarie Sorin Martin Vereş, care le-au ascultat problemele.

Preşedintele filialei Satu Mare a Sindicatului Naţional al Lucrătorilor Poştali din România, Tripon Trandafir, a declarat că nemulţumirea cea mai mare o reprezintă faptul că nu mai există dialog între sindicat şi administraţia companiei, rolul protestului fiind de a preveni unele măsuri organizatorice, cum ar fi reducerea personalului.

“Prin acestea măsuri, prin desfiinţarea unor unităţi noi ne îndepărtăm de cetăţeni. În judeţ sunt 478 de salariaţi din care 82 urmează să fie disponibilizaţi. Printr-un acord semnat conducerea s-a obligat ca până la 30 iunie să nu ia măsuri, dar acordul nu este respectat. Acesta este motivul: dorim să prevenim unele măsuri. Nu mai există dialog între administraţie şi angajaţi, nici măcar telefonic”, a spus Tripon.

Liderul sindical s-a mai declarat nemulţumit de faptul că “administraţia bolşevică” a Poştei a început cercetarea sindicaliştilor care au participat la protestul din Bucureşti, urmând ca o comisie să ajungă şi la Satu Mare.

Prefectul Eugeniu Avram a dat asigurări că se va implica în rezolvarea problemelor din judeţ şi va înainta reprezentanţilor Guvernului revendicările poştaşilor sătmăreni, cu speranţa că acestea vor fi analizate.

“O să informez conducerea ministerului şi pe d-l ministru şi încerc să-l influenţez să se rezolve problemele pentru judeţul Satu Mare, să vedem ce se poate salva la nivel de judeţ”, a declarat Avram.

Protestul poştaşilor au protestat aproximativ o jumătate de oră.

Problemele de la Poștă par a fi grave și greu de rezolvat în condițiile în care s-a anunțat privatizarea companiei.

 

Un comentariu

  1. danuta Răspunde

    Cineva s-a exprimat frumos,dl. Boureanu, afirmand ca-si doreste sa vada, candva, O DREAPTA PUTERNICA SI UNITA ,”…de dragul patriei, nu de alta !”(cum ii place dl Plesu sa spuna), acesta fiind unul din momentele rare in care ii apreciez pozitia inteleapta ! Acest imens USL este un “fat conceput contra naturii “- un mare partid de stanga s-a amestecat cu un partid de dreapta ,ceea ce nu poate dura, e ilogic ,derutant pentru sustinatorii si simpatizantii ambelor parti, trebuie sa admiteti ca e derutant si ca nu poate dura ! Sa vezi un premier de stanga, domnul Ponta , luand masuri de dreapta, si sa vezi un sef de partid de dreapta mdl. Antonescu, injurand si ocarand dusmanos Vestul – e halucinant de ciudat ! Candva, lucrurile trebuie sa intre pe fagasul normal , cand cei de Stanga (PSD) sa apere drepturile celor saraci si multi, iar cei de Dreapta (PDL, PNL, Alianta Civica,poate si Verzii domnului Cernea ) sa apere drepturile celor isteti, intreprinzatori, curajosi si creatori de locuri de munca si plusvaloare si dezvoltare si capitalism normal si corect…Imi doresc sa ajungem o tara normala, prospera si cu oameni preocupati doar de bunastarea lor, de fericirea si sanatatea lor , si nu doar de supravietuire !
    …Imi doresc ca oamenii politici sa se respecte , chiar daca fac parte din partide diferite , si cu atat mai mult daca sunt parte al unui intreg , al unui singur partid ! PSD este un urias si asa va ramane ! Dar sa ramana si un partid frumos care, mai ales, acum, are o sarcina dificila – sa GUVERNEZE , atat local, cat si national. Cei care au sa se ciomageasca ,in cadrul unui partid , sa se ciomageasca ELEGANT, in intimitatea unui sediu de partid sau pe malul Somesului sau la o sala fitness , cu manusi de box .Si sa ne cheme si pe noi sa ne sustinem favoritii !
    …PSD trebuie sa ramana un partid mare si frumos. Toti ceilalti – sa devina un partid mare si frumos (de aceea , trebuie sa se injure frumos, cu eleganta, ca sa-si lase usa deschisa…) si toti ,laolalta , sa faca ce fac toate partidele intr-o tara normala si capitalista – sa urmaresca interesul si bunastarea oamenilor – astfel incat, cei flamanzi si disperati sa nu mai existe decat in folclor , nu stire banala ca iarasi un om s-a sincucis din foame si disperare!…

    P.S.Nu dati cu pietre, este opinia unui om care iubeste in aceasi masura toate partidele, sau nu,iar daca ma intrebati eu pe cine pariez, ei bine, pariez pe omul care are puterea si este in masura sa aduca oraselul nostru , macar la nivelul unui oras invecinat,acesta are nevoie de puteri reale sa faca treaba ! Dar, e o problema interna de partid deci, cel mai bun sa castige !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.