Ultima actualizare: ieri, 22:30
Externe

Ziua Europeană a Numărului unic 112

112logoLa nivel european, doar 1 din 4 cetățeni ai UE cunoaşte faptul că 112 este  Numărul  de Urgență pe care îl poate apela în toate ţările Uniunii Europene. Mai mult decât atât, această cifră  stagnează de ani de zile și variază semnificativ în țările europene. Astfel, începând cu 2009, în mai mult de 25 de țări din Europa sunt organizate activități de sensibilizare a populaţiei cu ocazia celebrării Zilei Europene 112 care are loc pe 11 februarie în fiecare an.

Sărbătorirea Zilei Europene 112 este un pas crucial  în promovarea 112, mai ales în zilele noastre când cetățenii călătoresc mai mult decât oricând către locul de muncă, către locul unde îşi desfăşoară studiile, în vacanţe. În acest an, se aşteaptă ca numărul de țări care organizează Ziua 112 să fie mai mare ca niciodată. În majoritatea țărilor europene au loc sesiuni de informare și prezentări despre 112 în școli,  Ziua Uşilor Deschise și vizite în centrele de urgență 112. Mai multe țări au ales ca în 2013, să sărbătorească Ziua 112 în jurul conceptului de resuscitare cardio-pulmonară (CPR), întrucât  marea majoritate a europenilor nu stiu cum să efectueze procedurile de resuscitare  în cazul în care sunt martorii unui stop cardiac.

                       

            Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991

 

În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.

Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene, referitor la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE.

În acest domeniu, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează campanii de educare, având ca target principal tinerii şi turiştii români şi străini aflaţi în ţara noastră.

Specialiştii 112 şi ofiţerii de relaţii publice continuă Campania naţională referitoare la numărul unic de urgenţă.

Pentru mai multe informaţii consultaţi  www.112.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.