Ultima actualizare: azi, 20:09
Dorel Coica, Valer Marian
Locale

Senatorul Valer Marian depune o serie de plângeri penale. Primarul Dorel Coica îi răspunde

Dorel Coica, Valer MarianSenatorul Valer Marian a avut astăzi o nouă conferinţă de presă în care a reluat subiecte mai vechi, cum ar fi problemele ce i-au fost semnalate în unele instituţii.

Acesta a declarat că va depune plângeri penale la Parchetul şi Poliţia Satu Mare în care va cere verificarea modului de calcul a preţului apei, deoarece nu a primit nici un răspuns de la conducerea Apaserv privind modul de calcul a acestora. Senatorul a declarat că nu va plăti factura la apă şi recomandă sătmărenilor să facă acest lucru, până la „clarificarea” situaţiei.

Alte plângeri penale vor fi depuse împotriva şefului Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, pe care senatorul îl consideră vinovat de majorarea taxelor şi impozitelor, dar şi împotriva celor care distribuie ajutoarele europene.

 Totodată, liderul PSD s-a arătat deranjat de faptul că în Primăria Satu Mare nu au fost schimbaţi şefii de servicii.

Trebuie precizat faptul că deşi în sala de conferinţe se afla primarul Dorel Coica, care a fost invitat la o şedinţă de partid, senatorul Valer Marian nu i-a dat voie acestuia să răspundă unor acuzaţii aduse.

Replica primarului Dorel Coica

Edilul șef a răspuns într-o conferință de presă acuzelor aduse de senatorul Valer Marian. Cu privire la invitația de a ridica alimentele comunitare, pe care Marian a primit-o de la Serviciul Public de Asistență Socială, primarul a precizat că persoanele care primesc acest ajutor sunt identificate de Consiliul Județean, care trimite ulterior o adresă Primăriei cu numele și adresa acestora.

Cei de la SPAS au trimis invitația către o altă persoană, în dreptul căreia figura adresa senatorului Valer Marian, însă angajații instituției nu aveau de unde să știe cine locuia acolo.

Referitor la Apaserv, primarul Dorel Coica a afirmat că a solicitat noii conduceri să realizeze un control cu privire la prețul și calitatea apei, urmând să facă public acest raport. Acesta a spus că senatorul Valer Marian ar trebui să știe ca parlamentar, că dacă vrea să afle anumite răspunsuri ar trebui să facă o adresă oficială prin care să le solicite, nu prin mass media.

Primarul a precizat că s-a solicitat un audit la Direcția de Impozite și Taxe Locale, iar dacă directorul Iosif Drimuș se va dovedi că a prejudiciat bugetul municipiului, atunci nu va mai face parte din conducerea instituției.

Legat de cererea prin mass media de a-l demite pe șeful DITL, Iosif Drimuș, domnul senator ar trebuie să știe că este funcționar public și schimbarea unui funcționar public nu se face la ordinul unui parlamentar sau a primarului municipiului. Dacă domnul senator are informații corecte că Drimuș ar fi prejudiciat bugetul municipiului cu sumele pe care le-a avansat, îl rog în mod oficial să îmi prezinte și mie acele sume printr-o adresă și să facă plângere penală. Dacă domnul Drimuș, în urma controlului auditului, pe care Primăria l-a trimis la DITL, sau în urma acuzelor domnului senator, se dovedește că este vinovat nu numai că nu va fi director, ci va pleca și din instituție, dar trebuie să avem fapte dovedite”, a declarat Dorel Coica.

9 comentarii

  1. Iako Csaba Răspunde

    Astia doi de ce nu se cearta ei intre ei la sedintele de partid, fara ca noi satmarenii sa asistam la schimburile de replici?! Mareane, cand draq incetezi odata cu aceste insulte si acuze? Iti cerem noi demisia pentru prejudiciul adus imaginii orasului de cand ai fost reales senator!

  2. Sile Răspunde

    Poate excrementul Marian ne spune ceva si despre faptele penale ale prietenului Govor, hotul hotilor, mafiotul mafiotilor, groparul judetului…!

    • Papa Francisc Răspunde

      Intrebari pentru Valer Marian:

      1 ce s-a intamplat cu cele 500.000.000.000 datorii la buget ale amicului Govor?
      2. aveti vreo contributie la prescrierea faptelor dlui govor?
      3. ati facut interventii pe langa procuror de caz?
      4. cunoasteti averea pe persoane interpuse ale lui govor? si la cat se ridica?
      5. recent ati facut trafic de influenta la inalti functionari pentru schimbarea anumitor directori?
      6. impreuna cu prefectul sunati in fiecare zi la bucuresti ptr schimbarea anumitor oameni?
      7. este adevarat ca l-ati implicat si pe relu fenechiu?
      8. este adevarat ca ati intervenit ptr angajarea anuitor persoane la anumite institutii?

      asta nu este tot.

  3. santana Răspunde

    poate spune si despre pretenul kovacs..groparul careiului…alt aspirator de fonduri numa bune de impartit cu amicii ..ca sa ramana necercetat pentru abuzuri si datorii neplatite de miliarde…..udmr carei a ajuns sa fie proptit de psdisti?????

  4. ytoni Răspunde

    tot tot tot e regizat,teatru.

  5. valeriana Răspunde

    Poponarul senator ataca, din nou peste tot. Probabil ca inca nu a colectat suficient de pe urma santjelor sale de justitiar calomnios. Multa lume stie si spune pe siteuri, acolo unde mai au oamenii acces, despre pocariile acestui specumen. Rusine membrilor psdisti ca vor ramane in continuare condusi de un homosexual. Pacat ca nu exista valori in acest partid, in tot judetul, sau la toti le e frica de bulangiu.

  6. Daniel Răspunde

    Mai ca nu plangea Valer de frica ca nu mai prinde sefia PSD, insa de mila l-au lasat sa candideze de unul singur, cati ani vrea de acum inainte. O intrebare totusi pt senatorul Marian, care ascudne multe lucruri daca nu ne raspunde: Daca tot ii pasa de populatia Satmarului, de ce nu se leaga si de Florisal, care a prejudiciat cel mai mult bugetul orasului. Eeee, ca e frica de Sile Puscas si Ioan Rus? Pai mai Mariane, daca tot vrei dreptate, fa-o pana la capat nu??

  7. Ionel Răspunde

    Vrea sa va dea escrocul in judecata. Pentru ce? Ceea ce spun oamenii despre el e adevarat, exista si dovezi, si flagrante ale amorului sau deviant, dovezi de coruptie, santaj, trafic de influenta etc. Macar aici nu exista cenzura pe care e obisnuit sa o practice. Problema lui e ca afirmatiile sale sunt calomnioase si multe acuzatii ale sale sunt ireale. Asa ca el si cu fituica sa ar trebui sa se teama de procese si de daunele care le vor plati.

  8. Pierre Răspunde

    TABARNAKUL MA-SII DE SENATORUL MELCILOR ,ARE NUMAI BASINI IN CAPUL ALA DE PORK.PE EL CINE IL DA IN JUDECATA PENTRU ATATEA CALOMNII LA ADRESA CELOR CARE NU IMPARTASESC ACELEASI IDEI COMUNISTE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.